Golf in familie

In toamna lui 2007, m-am aflat alaturi de cei trei membri ai familiei Sfrija pe terenul de golf de la Pianu. I-am insotit in parcurgerea celor noua cupe existente atunci si am descoperit niste oameni pentru care jocul regal si antic inseamna enorm.
Liviu Sfrija este presedintele Henkel Romania si vicepresedinte al Federatiei Romane de Golf. In fiecare toamna, turneul pe care-l organizeaza, dotat cu Cupa Henkel, reprezinta unul dintre punctele culminante ale sezonului.
In acel an, Daniela Sfrija a castigat titlul de campioana nationala, dupa patru runde jucate pe terenurile din Alba si de la Lac de Verde. Este una dintre persoanele pentru care conceptul de “a trai sanatos” nu se rezuma la niste cuvinte. A petrece cateva ore pe zi in aer liber, a face miscare, a te hrani sanatos, a manca natural sunt doar cateva din dezideratele pe care le promoveaza si pe care le-a pus in practica.
Pe terenul de golf, fiul si-a depasit parintii. Vladimir Sfrija poseda cel mai bun handicap in familie (16,5). “Deocamdata”, spune tatal lui... L-am urmarit concentrandu-se inaintea fiecarei lovituri si mi-am dat seama de ce atrage acest joc, aparent atat de simplu, in realitate atat de complex. Traiesti fiecare moment la maximum, apoi o iei de la capat, lasand emotiile pentru cupa a 19-a.
Intr-o dupa-amiaza mohorata de iarna, cei trei membri ai familiei Sfrija si-au facut timp si, cu multa amabilitate, ne-au primit in camera de oaspeti a caminului lor, pentru a impartasi cateva ganduri. Despre golf, dar nu numai. Era logic sa incepem de la tee.

A.G.: De unde pasiunea pentru golf? Inteleg ca dumneavoastra, domnule Sfrija, ati fost primul din familie.
Liviu Sfrija: Daca privim situatia la scara istorica, se poate spune ca toti trei am inceput sa jucam in acelasi timp. Sotia si fiul m-au urmat la o luna sau doua, asa ca nu se poate vorbi despre primul si urmatorii. Cand s-a deschis Lac de Verde, am mers acolo. Inainte vazusem golf doar la televizor.
Daniela Sfrija: Cu o vara inainte, cumparasem de la Londra o carte scrisa de Nick Faldo. Cochetam cu gandul ca vom juca intr-o buna zi.

A.G.: Cum v-a prins aceasta noua pasiune?
L.S.: Nu stiu... A existat dintotdeauna acolo. Am asteptat cu nerabdare sa se deschida un teren, ca sa avem ocazia de a juca golf. Ne era foarte clar, cel putin mie si Danielei. Nu cred ca Vladimir avea inca aceasta viziune, insa si el s-a adaptat imediat noilor conditii.

A.G.: A existat o persoana care v-a atras catre golf?
L.S.: Nu. Nu ne aflam aici pentru a dovedi o modestie care nu ma caracterizeaza. De la un anumit nivel intelectual incolo, esti capabil sa ghicesti, cu o sansa buna de reusita, cam ce ar putea sa ti se potriveasca. Mie mi-a fost evident ca acesta era locul unde ma voi simti perfect. Ca am avut norocul sa ghicesc corect, uneori mai iese si asa.

A.G.: Ati luat sotia si fiul, imediat, pe teren. Nu au avut de obiectat?
L.S.: E greu ca unul dintre noi sa mearga singur undeva, si nu invers. Sentimentele sunt atat de puternice, incat nici nu se pune problema. Doar lucruri extrem de grave il pot determina pe unul dintre noi sa ramana acasa, atunci cand ceilalti joaca.

A.G.: A fost golful dragoste la prima vedere?
D.S.: Categoric! Am fost foarte interesata de golf dupa ce am stat cateva saptamani la Londra. Existau atatea magazine la toate colturile... Am intrat in primul si am spus ca vreau sa joc golf, intreband ce-mi trebuie pentru asta. A inceput sa mi se vorbeasca despre haine si despre pantofi. Mi-am zis ca nu ma aflu in locul potrivit. Am inceput jocul sub indrumarea instructorilor de la Lac de Verde, apoi am continuat in Austria. Personal, nu sunt o fire sportiva, de aceea i-as incuraja pe cei care nu au neaparat o constitutie atletica sa inceapa acest joc, deoarece iti ofera sanse reale de a face, daca nu performanta, macar un joc bun. Apoi, sistemul in sine este foarte corect, prin handicap. Daca te depasesti pe tine insuti, e cea mai mare realizare.

A.G.: In momentul de fata, cat alocati golfului din timpul liber?
L.S.: Exceptandu-l pe Vladimir, care este ocupat cu scoala si care trebuie sa-si construiasca un viitor, pentru noi lucrurile stau invers. Intrebarea ar fi pusa corect in celalalt sens. Cat timp ne mananca celelalte preocupari din timpul pe care trebuie sa-l dedicam golfului. Daca as putea face ceea ce-mi doresc, as juca golf. Incontinuu. Fara sa ma plictisesc. Se mai intampla ca in timpul jocului sa te saturi si sa-ti vina sa te lasi, sa ajungi la convingerea ca nu vei mai pune mana niciodata pe crosele acelea, tot felul de astfel de porniri agresive. Asta doar pana se termina jocul sau gaura respectiva. Pentru ca daca in drum catre a renunta la crose te intalnesti cu alt jucator, care te intreaba daca nu vrei sa faci o tura, raspunsul va fi inevitabil: Da!

A.G.: Inainte de golf ati avut si alte pasiuni. Pescuitul, de exemplu. Ati renuntat sa mai mergeti in Delta?
L.S.: Nu pot spune ca am renuntat, insa restul nu prea mai are loc.

A.G.: V-ati gandit la amenajarea unui teren de golf acolo?
L.S.: De gandit, ne gandim mereu la cate un teren de golf...
D.S.: ...O facem insa din punct de vedere al afacerii. Nu poti proiecta idealist. Una e sa-ti doresti sa faci un teren, sa fii manager al unui teren, si alta este ca totul sa si functioneze.
L.S.: Cu cat stiam mai putin, cu atat am cochetat mai mult cu ideea infiintarii unui teren de golf. Pe masura ce am inteles lucrurile, m-am indepartat de un astfel de proiect. Sansele de a realiza un proiect viabil economic sunt infime in Romania, in momentul de fata.

A.G.: De ce?
L.S.: O data pentru ca e Romania, cu infrastructura cu tot...
D.S.: ...Nu exista suficient de multi jucatori. Trebuie sa gandesti o masa critica. Trebuie sa te gandesti cat dureaza sezonul. Pentru a-i atrage pe cei din afara tarii, iti trebuie infrastructura, un sezon foarte lung, precum si alte atractii foarte bine organizate.
L.S.: Exista oameni foarte pasionati de golf. Insa si aceste pasiuni au tot felul de bariere, asa cum ar fi restul familiei care nu joaca golf. Noi suntem un caz fericit. In multe cazuri, nu se intampla asa. Atunci, cand definesti locul unde te duci, acesta trebuie sa raspunda mai multor cerinte (plaja, climbing etc.), deoarece restul familiei doreste altceva. Acum depinde si de tara din care vii. Cu cat aceasta este mai civilizata, cu atat pretentiile sunt mai mari. De exemplu, vrei sa fii asigurat in ceea ce priveste interventiile medicale de urgenta. Nu intamplator nimeni nu schiaza in Romania. Daca stii numarul de minute care vor trece pana cand elicopterul va veni sa te ia de pe partie in Austria, iti trebuie o doza mare de nebunie ca sa vii si sa schiezi pe Valea lui Carp. Asa stau lucrurile si in golf, si in oricare alt domeniu.
Revenind la infiintarea unui teren, ai nevoie de noroc si entuziasm, asa cum este, de exemplu, la Pianu. Acolo ai norocul unui relief propice, mai putin apa, ai noroc cu oamenii locului, inainte de toate cu Paul Tomita. Insa proiectul, din punct de vedere economic, este un dezastru.
D.S.: Este o asociatie sportiva, si tocmai de aceea s-a bucurat de succes, pentru ca nu a inceput prin a-si propune profit si, prin urmare, lipsa lui nu constituie nicio tragedie.
L.S.: Tragedie este aceea ca, desi acolo se concentreaza 90% din entuziasmul jucatorilor de golf din Romania, tot e dificil sa faci rost de bani pentru o dezvoltare coerenta. Sigur ca este frumos pe teren, insa mai sunt foarte multe de facut, si le faci din cati bani ai la dispozitie.
D.S.: Era vorba de infrastructura. Am ajuns ca de la Bucuresti pana acolo sa facem sase-sapte ore cu masina, vara. Inainte faceam doar patru.
L.S.: Concurenta a devenit nedreapta, cu Balcic. Doua ore si jumatate, doua terenuri de cate 18 gauri, realizate la nivel european. Deocamdata, balanta se inclina in cealalta parte. Cel putin pentru golferii din Bucuresti, optiunea este cat se poate de clara. In jurul Capitalei nu se intampla nimic...
D.S.: ...Desi aici ar exista potentialul economic cel mai mare.
L.S.: Poate ca norocul nostru ar fi actuala criza imobiliara, care a mai temperat preturile terenurilor.
D.S.: Pana acum, au fost anuntate trei proiecte de terenuri de golf. De fiecare data, s-a ajuns sa se construiasca ansambluri rezidentiale.
L.S.: La Pianu, este vorba de o concesiune a terenului. Aceeasi abordare putea sa existe si in Capitala.