DANIEL MORAR

Am încercat si voi încerca sa nu-mi pierd placerea de a juca. Aceasta ar fi cea mai mare drama.”

Când ati ajuns pentru prima data pe terenul de golf? Cum a aparut pasiunea pentru acest sport?

Uneori, pâna si mie îmi este dificil sa-mi explic cum. Prima data, am jucat pe calculator, la începutul anilor '90. Mi s-a parut ca este un sport care mi se potriveste. În cele din urma, s-a dovedit o adevarata chemare. În 1997, am venit la Alba-Iulia ca avocat. L-am cunoscut ulterior pe fiul profesorului Ursu, ne-am împrietenit si el mi-a spus ca tatal sau lucreaza la un teren de golf. I-am zis ca m-ar interesa sa vad cum arata golful în realitate. Am mers pe traseu, am pus mâna pe crosa, iar prietenul mi-a aratat ce stia de la tatal sau, care la rândul lui învatase de la profesorul Tomita. Asa a început totul. A fost dragoste la prima vedere. Am început în driving range, cu crose de la club, dupa care marea problema a fost procurarea de echipament.

Am fost entuziasmat când profesorul Ursu m-a anuntat ca au adus din Anglia crose second-hand. Desigur, trusele nu erau complete. Le aduceau pentru club, dar în acelasi timp le puneau si în vânzare, pentru cei interesati. O trusa de 14 crose costa 100 de dolari. M-am dus sa le vad. Bineînteles ca erau vechi, iar unele erau si ciobite. Îmi aduc aminte ca am petrecut câteva ore în locul unde erau depozitate, ca sa-mi aleg cele 14 crose dezmembrate. Spun dezmembrate, pentru ca erau de marci diferite. Mi-am alcatuit în cele din urma o trusa, incluzând aici si driver-ul. Desigur, acesta era de forma mai veche, nu atât de voluminos cum sunt cele din prezent, de 460 cmc, cât este driver-ul nr. 1. Acelea aveau volume între 200 si 250 cmc, cel mai mare. Am gasit si un sac de piele. Cu aceasta trusa am început sa joc golf. O am si în prezent. Se poate sa mai fi rupt una sau doua din acele crose de la început. Cu aceeasi trusa a început golful si Florina, sotia mea. Cu acele crose joaca si în prezent. Nu i-am cumparat o trusa noua, pentru ca am vrut sa vedem daca o sa-i placa, daca va prinde jocul. Am zis ca pentru început sunt bune si astea. Desigur, echipamentul a evoluat foarte mult de când au fost fabricate aceste crose.

Am venit la Pianu de Jos si singur. Prietenul cu care începusem nu avea mereu chef sau nu putea sa vina. Tin minte ca îmi doream atât de mult sa joc, încât dupa ce m-am antrenat putin în driving range, am plecat pe teren. A venit vicepresedintele de atunci al clubului, s-a prezentat, m-a întrebat cine sunt si mi-a comunicat ca poate-i putin cam devreme sa ma antrenez pe terenul de joc si ca poate ar fi cazul sa stau ceva mai mult în driving range. I-am ascultat sfatul. În anul urmator am devenit membru al clubului si am început sa joc. Asta se întâmpla prin 1999.

SOT SI PROFESOR DE GOLF

“Din 2004, de când suntem împreuna, sotia m-a urmat pe teren. Vazându-mi pasiunea pentru golf, m-a însotit pe post de caddy. Multi au spus ca se plictisesc sa care crosele, sa fie alaturi de jucator fara sa joace. Ea a venit dupa mine cu caruciorul cu crose. I-a facut placere, nu am obligat-o. A stat lânga mine, antrenament dupa antrenament, competitie dupa competitie. Dupa vreun an, am întrebat-o daca n-o tenteaza sa încerce sa joace. A început în driving range. Am vazut-o ca-i place. I-am explicat ce stiam si eu, la nivelul anului 2004.

Exista o diferenta între a juca si a antrena. Trebuie sa ai si abilitati de antrenor. E nevoie de rabdare si de talent pedagogic. Cunosti miscarea, o poti efectua, dar nu esti capabil s-o teoretizezi, n-o poti descompune pentru a o explica. Asa am constatat ca sotia mea are abilitatile necesare pentru a juca. Are un swing foarte elegant. A început sa se antreneze cot la cot cu mine. Nu am dorit, nici ea si nici eu, sa intre în programul competitional decât în momentul la care apreciam ca are nivelul necesar pentru a duce un turneu pâna la capat, cu decenta si fara sa încurce alti jucatori.”

FLORINA: EMOTII

“Îmi amintesc ca acum de prima competitie. În noaptea de dinainte nici n-am putut dormi. Dimineata aveam niste emotii extraordinare. N-am putut nici macar sa manânc. Am venit aici si, chiar daca stiam despre ce e vorba, eram ametita. Nu mai tin minte ce am facut la prima cupa. Eram în flight cu Lucian Viziru, cu Ana Coman. Îmi propusesem sa încep usor. Cei de lânga mine m-au sustinut în permanenta. Pe mine e foarte important sa ma iei usor, pentru ca asa rezolvi totul. Ceea ce nu e cazul cu “antrenorul” meu. Daniel este foarte sever. Am plâns de foarte multe ori pe terenul de golf.

Cred ca am facut 13 puncte la acel concurs. Era pe 5 mai, la Cupa Christen. Prima victorie a fost la Cupa Pomponio (23 iunie). Atunci le-am învins pe Ana Coman, Anca Codrin si Cristina Barbat. Tot atunci, Daniel a câstigat concursul la categoria I barbati. A fost incredibil! Nu cunosteam rezultatele. Am aflat pe urma ca suntem amândoi pe locul întâi.

Emotiile n-au încetat întreg anul. La fiecare competitie, emotii. La fel si când eram caddy pentru el. La sfârsitul sezonului, am simtit ca am obosit. Nici n-am mai pus mâna pe crose. N-am mai simtit nevoia. Eram epuizata. Nu voiam sa ma plictisesc, sa nu-mi mai placa sportul acesta, fiindca era pacat sa devina stresant.”

Cum a fost la Campionatul National din 2007?

Daniel: Era al doilea la care participam, în actualul sistem, al competitiei care se desfasoara pe durata a patru zile. Este obositor, tensiunea devine foarte mare. Noi nu suntem obisnuiti sa participam la un turneu de patru zile. Profesionistii joaca patru zile consecutiv. Noi jucam doua zile, pauza de cinci zile, iar weekend-ul urmator veneau celelalte doua zile. Este interesant, deoarece se joaca pe doua terenuri si e nevoie de o oarecare constanta. Nu mi-am propus neaparat sa câstig. Mi-am spus ca daca am un start bun, în prima zi, la Pianu, voi putea merge bine mai departe. Asa s-a si întâmplat în prima zi, la Cupa Alpin. Am câstigat cu un punctaj bun. Am jucat sub handicapul meu. Drept urmare, în ziua urmatoare am fost mult mai relaxat si rezultatul a fost tot bun. Doar dupa aceste doua zile mi-a încoltit ideea ca se poate. Am plecat favorit categoric, cu un avans de 7-8 puncte, pentru cele doua zile de la Breaza.

Lac de Verde nu este un teren despre care sa pot spune ca-mi place în mod deosebit. Mai jucasem acolo. Am jucat bine în cea de-a treia zi, în handicap. Din acel moment, am stiut ca nu mai pot pierde. În cea de-a patra zi a fost interesant, deoarece am fost repartizati în flight toti cei patru care aveam sanse la câstigarea Campionatului National. A fost o lupta directa, deschisa. Cred ca aveam deja structura psihica pentru a duce pâna la capat competitia. A existat si un moment de cumpana, în ultima runda, când am fost penalizat, fiindca mingea intrase sub niste tufisuri si devenise nejucabila. Nici urmatoarea lovitura n-a fost prea grozava. Au fost atunci câteva lovituri ratate, pentru ca altfel rezultatul ar fi fost si mai bun. Asa am ajuns campion national.

Una dintre marile noastre mâhniri este ca la aceeasi competitie, la editia de anul trecut, Florina nu a rezistat pâna la final si nu a câstigat titlul la categoria doamnelor. A fost pe primul loc timp de trei zile. Nu mai jucase pe terenul de la Breaza. Ma însotise pe mine, însa una e sa parcurgi traseul în calitate de caddy si alta ca jucatoare. A realizat o runda buna în prima zi, pentru ca, din pacate, în ultima sa aiba loc un eveniment care a marcat-o. Si-a pierdut telefonul mobil în timpul competitiei. Si-a dat seama de asta si a cazut psihic. Ceea ce demonstreaza ca nu era înca pregatita. Poate ca obiectivul era prea îndraznet. Era primul ei an competitional, avea un handicap mare. Cu atât mai mare este însa performanta ei!

Cât de importanta este pregatirea fizica? Cât timp pe saptamâna dedicati golfului?

Rezultatul de anul trecut a fost si urmarea unei pregatiri intense. Jucam de trei ori pe saptamâna, din martie pâna în octombrie. Daca în anii anteriori veneam la Pianu si jucam doar noua cupe, acum am dublat si jucam complet, 18. Asta inclusiv în perioada mai putin activa (iulie-august). Atunci am fost în concediu în Austria, o saptamâna, cu scopul clar de a juca golf. Si am jucat trei zile, pe terenuri diferite. Asta m-a mentinut în priza. Am jucat inclusiv pe canicula, când afara erau 35 de grade Celsius.

Încerc sa duc si o viata extrasportiva cumpatata. Înainte de competitii, încerc sa nu fiu obosit, sa nu consum alcool, sa dorm cât trebuie. Sunt un jucator disciplinat. Încerc sa ma hidratez corespunzator si în timpul jocului sau al antrenamentului. Întotdeauna execut câteva miscari de încalzire, de stretching, înainte de a porni pe teren sau înainte de a-mi exersa swing-ul în driving range. Altfel, se pot întâmpla accidente. Ca un element de culoare, duminica trecuta am lovit o minge care s-a dus peste un gard. Am sarit gardul dupa ea si dupa asta am avut probleme cu spatele. E clar ca nu trebuie sa mai sar garduri sau sa mai trimit mingea dincolo de ele. Neîncalzit, un kilogram-doua în plus, lipsa de antrenament, toate acestea pot provoca diverse accidentari.

În aceeasi ordine de idei, am renuntat sa mai joc fotbal, din 2004, de când m-am apucat de golf la nivel competitional. Desi prietenii mei se întâlnesc si acum, o data pe saptamâna, si joaca fotbal, eu l-am abandonat, de frica accidentarilor. Poti sa cazi, sa-ti luxezi un umar, un genunchi, ceea ce m-ar împiedica sa practic sportul preferat.

Multi au râs, n-au înteles. Multi nu percep ce înseamna golful din punct de vedere fizic. “Este un sport de pensionari. Nu se face efort acolo.” Când le explic faptul ca mergi câte sapte kilometri pe competitie, ca dureaza sapte ore, timp în care stai în picioare, ca faci câte 300-400 de torsiuni ale spatelui si ca si în golf se transpira, oamenii zâmbesc ironic si nu ma cred.

PSIHOLOGIE

“În plan mental, ar exista doua aspecte. Dupa zodie, sunt Berbec. De fel, sunt un tip mai coleric, mai temperamental. Mi-am spus ca acest sport, golful, fiind un joc individual, în mijlocul naturii, într-un cadru mai linistit, ma va ajuta sa ma disciplinez. Asa a si fost. Am simtit rezultatele. Pe de alta parte, nu mi-a fost foarte greu, deoarece prin natura profesiei, aceea de avocat, sunt obisnuit sa am batalii aproape în fiecare zi, sa am examene aproape în fiecare zi, sa iau lucrurile pe rând, sa câstig pas cu pas, batalie cu batalie. Sunt constient ca, daca s-a pierdut o batalie, nu înseamna ca s-a pierdut si razboiul. La primele competitii au existat, desigur, si emotii. Acum însa intru pe teren mult mai relaxat. Acum este important cu cine joc si sa pot comunica. A disparut acea încrâncenare de la început.

Golful îti ofera o lectie pe care e bine s-o aplici si în viata de zi cu zi. Lovitura anterioara trebuie uitata imediat, indiferent cum a fost. Daca a fost foarte proasta si te gândesti la ea, te influenteaza negativ, daca a fost foarte buna, te poate influenta tot ne-gativ, deoarece intervine o relaxare prematura si gresesti la urmatoarele lovituri. Analiza loviturilor se face dupa competitie, seara, înainte de culcare. Este o modalitate foarte simpla de a adormi. Rememorez o partida de golf. Vizualizez toate loviturile. Se întâmpla sa nu ajung pâna la cupa a 18-a...”

Unde e mai dificil?

La tee, pe fairway sau pe green?

Prima lovitura e cea mai grea. Prima lovitura din competitie. Prima de la tee-ul urmator nu mai este atât de grea. Un alt aspect foarte frumos al jocului de golf este acela ca poti recupera, chiar daca nu ai început foarte bine. Ratezi una sau doua lovituri, îti dai seama ca nu mai ai nicio sansa la victorie si din acel moment joci relaxat. Si poti recupera foarte bine. Poti da un chip din afara green-ului, mingea sa intre în cupa si sa recuperezi doua lovituri pierdute cu putter-ul. Putter-ul si green-ul nu m-au speriat niciodata, desi n-as putea spune ca sunt un jucator extraordinar la putter. Aici mai trebuie sa lucrez. Asta pentru ca green-urile difera între ele. Te obisnuiesti cu cele de aici, de la Pianu, apoi ai probleme când mergi în alta parte. Am avut astfel de probleme, odata ajuns în strainatate, pe green-uri perfecte! Erau mai drepte, erau uniforme. Le prefer pe cele de aici, denivelate, unde pot sa-mi iau un smoc de iarba drept punct de reper, desi acesta n-ar avea ce sa caute acolo. Dincolo nu reuseam sa vizualizez exact linia. Aici citesc green-urile mult mai bine.

LA FINAL

“Placerea jocului conteaza, pâna la urma. Am încercat si voi încerca în continuare sa nu-mi pierd placerea de a juca. Ar fi cea mai mare drama. Aceasta ar fi întrebarea pe care mi-as pune-o: Ce se va întâmpla daca ma voi plictisi vreodata de golf? Eu cred ca nu voi ajunge acolo. Voi face în asa fel încât sa nu ma plictisesc. Am simtit, dupa cum spunea si sotia, o oarecare oboseala, la sfârsitul anului trecut. Asta dupa 14 turnee si un campionat national care s-a desfasurat pe durata a patru zile. Poate ca numarul nu spune foarte mult, însa pentru un jucator amator, care în restul timpului are o alta activitate de baza, este mult. A intervenit o oarecare saturatie, iar aceasta poate reprezenta un pericol. Asa ca n-am mai jucat golf din octombrie 2007 pâna în 23 martie 2008. Acum simt ca mi-a revenit pofta de joc. Sper ca aceasta sa ramâna si sa pot juca si la 60 sau 65 de ani.”