Retief Goosen - Reîntoarcerea

Retief Goosen a vazut lumina zilei la Pietersburg, în Africa de Sud, iar viata lui de pâna acum a fost presarata cu multe momente de glorie, dar si cu clipe de cosmar, atât în plan profesional, cât si personal. Tocmai aceste încercari si cautari l-au format pe marele jucator de golf asa cum îl cunoastem în prezent.

 

Tatal sau era un mare amator de golf. El i-a pus micului Retief prima crosa în mâna, înca de la o vârsta frageda. Dupa mai multi ani ca junior, timp în care a avut rezultate promitatoare, Retief parea destinat gloriei, în momentul în care a avut loc un eveniment care i-a schimbat viata. Goosen avea 15 ani si juca golf cu prietenul sau Henri Potgieter, la Clubul din Pietersburg, când a fost lovit de trasnet. Henri a fost trântit la pamânt, iar când s-a ridicat l-a vazut pe Retief zacând pe jos. El îsi aminteste de acele clipe de cosmar: “L-am vazut întins pe spate. Îsi înghitise limba, avea ochii dati peste cap si respira ciudat de tot. Nu mai avea nicio haina, nimic, pe el, toate fusesera arse de trasnet. Parea mort. Pantofii i se dezintegrasera în picioare, lenjeria intima si cureaua de la ceasul de mâna i se topisera pe el. Mai multe saptamâni dupa aceasta întâmplare, n-a putut sa mai puna în picioare vreun pantof”.

Si-a revenit suficient de repede pentru a lua un alt set de crose si a se reapuca de golf, peste doar câteva saptamâni. Goosen nu-si mai aminteste ce s-a întâmplat atunci, însa tatal sau a vazut în faptul ca fiul i-a scapat cu viata un semn trimis de sus, cum ca pe acesta îl asteptau vremuri bune.

Goosen a mers mai departe si a câstigat doua titluri de campion în Open-ul american, în 2001 si 2004.

La început, Retief a trebuit sa traga tare pentru a-si recapata pregatirea si forma fizica, deoarece în urma acelei descarcari electrice ramasese cu tulburari de ritm cardiac, iar medicul îi recomandase un program strict de exercitii fizice si cu greutati, regim care îl mentine si în prezent printre cei mai valorosi jucatori din lume. Goosen a învatat din acea experienta timpurie ca trebuie sa lupti în momentele dificile. A fost învatatura de care si-a amintit în ultimii ani, o perioada în care nu a mai aratat forma care l-a consacrat.

Runda sa finala de la Open-ul american 2005 a intrat în legenda. În calitate de detinator al titlului si de lider în turneu, la trei lovituri în fata celui mai apropiat adversar, sud-africanul a încheiat cu un de-a dreptul socant 81, înregistrând astfel una dintre cele mai mari prabusiri din ultima zi. Contraperformanta sa poate fi egalata probabil doar de aceea a lui Greg Norman, din ultima runda a Masters-ului american 1996, când “Rechinul” avea sase lovituri în fruntea clasamentului, pentru ca în cele din urma sa piarda în fata lui Nick Faldo la o diferenta de cinci lovituri.

Popular si timid în acelasi timp, jucatorul din Africa de Sud a trebuit sa se analizeze cu atentie si sa schimbe anumite aspecte din jocul sau, legate de mental si de fizic. A trecut cu bine peste acele momente negre din cariera si a început sa urce din nou în clasamente. În prezent, ocupa locul 26 în lume, iar performantele viitoare vor veni, cu siguranta. Retief nu mai lasa nimic la voia întâmplarii. Si-a angajat un alt antrenor, s-a operat la ochi si si-a regasit entuziasmul pentru jocul de golf.

Frank Vardanega, corespondentul nostru international, a petrecut mai mult timp împreuna cu Goosen la Masters-ul american de la Augusta si la Open-ul Asiei de la Shanghai. A aflat ca “Omul de gheata” este pregatit sa revina în clubul select al învingatorilor.

 

Ce parere ai despre victoria lui Trevor Immelman, de la Masters?

A fost o performanta extraordinara, sa conduci de la start pâna la finis. Cu totii îl stiam capabil de rezultate exceptionale si ma bucur sa vad ca a rezistat presiunii pe durata celor patru zile. Cred ca poate realiza si mai mult. Ma bucur foarte mult pentru Trevor. Este un jucator care munceste enorm. A dat dovada de tarie de caracter, dupa felul în care a revenit în urma unei operatii potential periculoase, anul trecut. Este o victorie meritata, o victorie nemaipomenita pentru Africa de Sud, un succes care va face minuni pentru dezvoltarea jocului de golf în tara noastra. Tot mai multi copii vor începe sa joace golf, asa cum a fost cazul lui Ernie (Els, n.r.) si al meu, când îl vedeam pe Gary Player în urma cu ceva timp. Va trebui sa va asteptati la aparitia unei generatii de vedete din Africa de Sud, peste vreo 10-15 ani.

 

Revenind la evolutiile tale de la Masters, ai fost aproape de victorie anul trecut, însa anul acesta nu s-a prea legat nimic.

Este adevarat ca nu mi-a iesit mai nimic. A fost dezamagitor, mai ales dupa ceea ce aratasem înainte, la Miami. Forma de acolo nu m-a ajutat acum. Am facut un Masters dezamagitor (locul 17, la egalitate, n.r.). Mi-ar fi placut sa fi fost mai bine, pentru ca jucasem bine sub presiune la Augusta, la turneele anterioare. Nu trebuia decât sa-mi intre câteva putt-uri în plus si as fi realizat un scor bun. Anul acesta am avut încredere în jocul meu de putting, însa cupele au fost amplasate foarte dificil în prima zi. Traseul a fost în continuare destul de lung, cel putin pentru mine. Asa ca n-a fost deloc usor. Foarte multe steaguri au fost asezate în punctele înalte ale green-urilor, asa ca a fost destul de greu de pus mingea aproape de cupa. Per ansamblu, am avut doua runde de deschidere bune (71 în ambele zile, n.r.). Am avut sansa de a urca în clasament în weekend, însa n-am profitat de ea. Finisul slab de sâmbata m-a tras mult înapoi. Duminica n-a fost deloc bine, si mi-am cam pierdut interesul pentru turneu când mi-am dat seama ca nu mai pot câstiga si am vazut ca nu-mi ies putt-urile. Astept însa editia de anul viitor.

 

Cum stai cu jocul în prezent?

Am început sa lovesc mingea mai bine decât am facut-o la sfârsitul anului trecut. La Miami, m-am descurcat si cu putter-ul. Am schimbat putting-ul în saptamâna de dinainte si am revenit la modul în care faceam putting-ul prin 2002-2003 si la vechiul meu putter. Dintr-o data, au început sa-mi intre putt-urile. La Augusta, însa, nu am mai simtit green-urile la fel de bine ca în anii anteriori.

 

Specialistii spun ca nu poti câstiga la Augusta daca nu apelezi la cunostintele unui localnic, pentru a citi traseul.

Esti de acord?

Este evident ca trebuie sa stii foarte bine green-urile. Trebuie sa ai informatii foarte bune referitoare la ele, sa stii unde sa trimiti mingea. Este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l afli de la localnici. În ceea ce priveste driving-ul, traseul este deocamdata foarte lung. Nu trebuie sa lovesti prea complicat de la tee, asa cum faceai înainte. Trebuie doar sa trimiti drept si sa ramâi în afara pericolului. Pe green-uri, însa, când trimiti în partea corecta a steagului, trebuie sa stii încotro se va duce putt-ul, pentru ca este incredibil cât de complicate sunt unele lovituri. Prin urmare, cunostintele localnicilor sunt de un real ajutor.

 

Ne poti povesti ceva amuzant referitor la saptamâna petrecuta la Augusta? Am auzit ca planurile de a ajunge devreme la traseu nu ti-au iesit chiar de fiecare data.

Într-adevar, în ultimii ani am închiriat o casa undeva în apropierea traseului. În doua dintre zile, traficul a fost atât de aglomerat dis-de-dimineata încât am avut nevoie de 50 de minute ca sa parcurg cu masina doi kilometri. Asa ca planurile de a locui aproape de traseu nu prea mi-au folosit. Per ansamblu, însa, a fost bine. Familia m-a vazut putin frustrat de trafic. Atunci n-a fost deloc amuzant, dar acum râdem când ne amintim de asta. Însa îmi place sa ajung devreme la Augusta, în fiecare zi, deoarece odata trecut de portile clubului totul se schimba. Nu exista om caruia sa nu-i placa acolo. E un loc nemaipomenit unde sa vii si sa joci golf.

 

Ai decis sa faci o operatie cu laser la ochi, la începutul acestui an. Când s-a întâmplat si de ce?

Am facut operatia în ianuarie. De fapt, au fost doua. Prima n-a prea reusit. A trebuit sa merg din nou la medic, dupa doua saptamâni, pentru a o repeta. Acum e bine, chiar perfect. Sunt foarte multumit de cum a iesit. A trebuit sa fac o pauza de o luna si am ratat turneele din Orientul Mijlociu, însa trebuie sa rezolvi situatiile de genul asta, iar acum e bine. Stiam care e problema. Era ceva ce se putea rezolva destul de usor.

 

E clar ca acum vezi mai bine.

Într-adevar, acum vad gaura (râde). Înainte, când era înnorat sau pe înserat aveam uneori probleme în a vedea clar. De aceea a trebuit sa merg la operatie. La soare era perfect, însa nu era la fel de bine fara suficient de multa lumina. Atunci începeam sa am probleme.

 

Presupun ca acum citesti putt-urile mai bine si asta îti da mai multa încredere.

Ma ajuta la toate capitolele jocului. La distanta si în scurt. Contururile green-urilor ies mai bine în evidenta. Asa cum am spus-o mereu, daca-mi intra putt-urile, înseamna ca operatia a avut succes. Daca nu, pe cine sa dau vina? Trebuie sa lovesc în continuare bine cu placheta. Oricum, ma simt mult mai bine pe traseu. Asta, plus lucrul cu antrenorul. Se poate spune ca toate încep sa se lege, iar forma mea este tot mai constanta. Dupa ce am stat atâta în afara concursurilor, la începutul anului, dupa ce am ratat unele din saptamânile mele preferate în Orientul Mijlociu si dupa ce am avut probleme în a-mi reveni la forma corecta în ceea ce priveste swing-ul, odata întors în turnee pot spune ca jocul meu a început, în fine, sa mearga.

 

Esti unul dintre jucatorii de top ai lumii. Cum ai facut fata frustrarii de a nu juca mereu la acelasi nivel înalt? Cât de dificil a fost sa rezolvi aceasta problema?

N-a fost simplu. Niciodata nu-i simplu ca, dupa ce ai jucat bine, dintr-o data sa ai probleme. Este frustrant. Stii ca poti executa loviturile, dar nu-ti iese. Stiu cât de greu îi e si lui David Duval, pentru ca si el are probleme. Asta m-a facut sa apelez la un antrenor si sa schimb anumite aspecte. Mi-am zis ca mai rau de-atât nu se poate. Trebuie sa lovesti mingea bine, daca vrei sa reusesti. Daca nu, te întorci acasa. Sunt sigur ca David va fi nevoit sa faca si el câteva schimbari. Este cu trei-patru ani mai tânar decât mine, asa ca are suficient de mult timp pentru a le face. Când încep sa apara astfel de probleme, e foarte important sa apelezi la sfaturile cuiva. Lucrurile nu pot sa mearga decât înspre mai bine.

 

În trecut, te-ai numarat printre jucatorii care erau de parere ca nu au nevoie de antrenor. Întotdeauna ai spus ca joci dupa cum simti tu ca e mai bine si ca antrenorii de swing te înspaimânta.

Lipsa de forma te-a convins sa apelezi la sfaturile unuia?

Începusem sa ma blochez. În fiecare saptamâna încercam altceva, însa nimic nu iesea bine. Mi-am zis sa iau pe cineva care sa se uite la mine si sa-mi spuna: Aici e problema, apoi sa lucreze cu mine, pentru a o corecta. Asta am facut! Am lucrat putin asupra backswing-ului. Cel putin loviturile aiurea nu mai sunt chiar atât de rele. Am limitat pierderile. E drept ca nu trimit la fel de drept ca Tim Clarke sau altii. Asta e va-labil si în cazul putting-ului. Am încercat câte ceva la sfârsitul anului trecut - începutul anului acesta, însa n-a prea mers. Atunci am hotarât sa ma întorc la vechea mea lovitura. La final, nu conteaza cu cine lucrezi si cât de mult te ajuta antrenorul. Important e ca tu sa te simti bine pe traseu si sa-ti iasa swing-ul. Am avut probleme si am simtit nevoia sa am pe cineva care sa ma urmareasca si sa lucreze cu mine, pentru a perfectiona ceea ce se poate. Mai rau de-atât nu avea cum sa fie. Asa am decis sa merg la Gregor Jamieson din Lake Nona. Este un antrenor cu care ma întâlnesc din când în când, unul care nu este ocupat cu multi alti jucatori si care se poate concentra asupra swing-ului meu.

 

La ce anume ai lucrat?

Am slabit putin priza. Important e sa nu fii departe de trasa la vârf, ci sa încerci sa tii crosa cât mai drept, sus. Aici ne-am concentrat atentia. Daca e prea departe, exista o sansa mai mare sa trimiti draw sau s-o blochezi. Daca încerci sa tii crosa ceva mai mult pe directie, atunci mingea se va duce mai drept.

 

Te simti mai bine acum, dupa ce ai facut aceste schimbari?

Uneori înca îmi este greu. Normal, încerci sa faci asta, ajungi sa lovesti mingea, însa în subconstient îti spui în permanenta ca trebuie sa fii atent la ceea ce faci. Dar a trecut ceva timp. De când am început sa lucrez cu Gregor simt ca e mai bine ca oricând. Sunt tot mai des în pozitia corecta.

 

A trecut ceva timp de la aceste schimbari. Ti-ai facut vreodata griji în legatura cu faptul ca ai început sa cobori în clasamente, în timp ce se întâmplau toate astea?

Sunt momente dificile. Trebuie sa fii constient ca dureaza câteva luni pentru a rezolva astfel de probleme, pentru ca lucrurile sa revina la locul lor. E frustrant când vezi ca nu ai rezultate mai bune. În cazul meu, putting-ul a fost marea problema. Daca vei trimite mereu la peste 15 m, n-o sa-ti intre prea multe putt-uri. Atunci când începi sa pui mingea la mai putin de sapte metri si tot nu-ti intra putt-urile, situatia începe sa devina frustranta. Acum simt ca lovesc mult mai bine, ma descurc mai bine si cu putting-ul, asa ca sper ca totul sa revina la normal.

 

Acum, ca ti-ai revenit în forma, ce obiective ti-ai stabilit pe termen scurt?

Unul este sa mai urc putin în clasamentul mondial. Desigur, încerc sa-mi creez mai multe sanse de a câstiga turnee. Anul trecut poate ca n-am prea avut astfel de sanse. Pâna saptamâna trecuta am avut ocazia de a scoate un rezultat bun, dar n-a iesit nimic.

Tot ceea ce faci pentru a îmbunatati situatia te ajuta sa capeti mai multa încredere. Astept restul sezonului, pentru a vedea daca pot reveni acolo sus. Vreau sa închei anul cât mai bine în clasamentul câstigurilor.

 

Simti în continuare ca poti câstiga alte turnee de Mare Slem? Se poate spune ca aceste turnee te motiveaza pentru a fi în cea mai buna forma?

Sigur ca da! Cele mai mari sanse le am în Open-ul britanic si la Masters, precum si în Open-ul american. Simt ca pot juca bine la toate aceste turnee. Nu conteaza la care dintre ele, desi tuturor le-ar placea sa câstige Masters-ul. Nu poti decât sa te duci si sa încerci, mai mult nu poti face. Am fost aproape de câteva ori, de doua ori pe doi, alta data pe trei, în decurs de patru ani. Sper ca în curând sa trec si de acest obstacol la Augusta si sa câstig. Normal, mi-ar placea sa câstig si Open-ul britanic, înainte sa ma retrag.

Turneele de Mare Slem scot tot ce am mai bun în mine. Acolo am cea mai mare încredere în jocul meu, chiar daca exista momente, pe parcursul anului, în care am probleme. Odata ajuns la primul tee, ma concentrez la ce am de facut. Acea presiune suplimentara sau dorinta mea de a scoate un rezultat bun, faptul ca lumea îsi va aminti de tine doar datorita reusitelor din turneele majore, toate astea ma fac sa cresc cu succes nivelul jocului. Sper ca acest lucru sa continue.

 

Ca jucator de circuit mondial, ca unul care calatoreste mai mult decât ceilalti, care a fost locul unde ai întâlnit cele mai dificile conditii de joc, referitor la caldura, sa spunem?

Probabil la Campionatul PGA de la Southern Hills, anul trecut. Tin minte ca am facut împreuna un interviu pentru un post de radio sud-african si amândoi sufeream de pe urma caldurii (zâmbeste). Înainte de asta, foarte cald pe un traseu de golf a fost în Singapore, Malaezia si în celelalte tari din zona. Umiditatea te termina, face sa para si mai cald. Transpiri încontinuu. Daca stau sa ma gândesc bine, la Singapore a fost cel mai cald din toate locurile în care am fost.

 

Ce faci diferit fata de celelalte turnee când te afli într-o asemenea situatie?

Important e sa ramâi hidratat. Trebuie sa bei foarte multa apa. Cred ca beau vreo cinci-sase sticle cu apa, la noua cupe. Probabil ca se trece de zece sticle pe runda. Personal, însa, prefer sa joc pe caldura decât pe frig. Organismul meu lucreaza mai bine pe caldura. Am probleme si mai mari când afara este rece.

 

Ai jucat în mod constant în Cupa Presedintilor. Unde este cotat acest turneu, pentru tine, ca jucator, si care e importanta pe are o acorda sud-africanii participarii la echipa internationala, în duelul cu Statele Unite?

În ceea ce ma priveste, este unul dintre cele mai importante turnee la care particip o data la doi ani. De fiecare data este un eveniment major. În jocul nostru te întâlnesti rareori cu asemenea momente de camaraderie, în care sa joci în echipa. De obicei esti singur, în fiecare saptamâna. La Cupa Presedintilor, te gândesti la coechipieri, ceea ce face ca jocul sa capete o alta importanta. În plus, este o onoare sa fii inclus în echipa. În ultimii ani, la Cupa Presedintilor au fost prezenti multi jucatori sud-africani, în echipa internationala. Ultima data, cred c-am avut peste 40% din echipa de 12 jucatori. Asta face sa creasca interesul. Dupa turneele de Mare Slem, este de departe cea mai urmarita competitie de golf. Cum spuneam, acum joci în echipa. În restul anului esti singur pe traseu, îti urmezi propriul program, îti vezi doar de ale tale. Dar când esti în autobuzul echipei, când stai la acelasi hotel, în aceeasi camera de jocuri, discuti si afli mai multe despre coechipieri. Începi sa-i cunosti mai bine. Îi vezi cum sunt în realitate, iar duminica seara esti trist ca totul s-a terminat. Îmi amintesc când Cupa Presedintilor s-a desfasurat în Africa de Sud. Am fost încurajati în permanenta, desi aici golful poate ca nu-i la fel de popular ca rugbiul. A fost un moment important pentru tara si pentru golful din Africa de Sud, pentru ca lumea i-a putut vedea pe Tiger Woods si Vijay Singh, si pe toti ceilalti mari jucatori ai lumii. Lucrul acesta a contat enorm pentru golful sud-african, asa cum s-a întâmplat si în cazul celorlalte tari, cum au fost Canada si Australia, atunci când au fost gazde.

 

Referitor la Tiger, te-ai bucurat când ai vazut ca seria victoriilor sale de la începutul anului s-a încheiat? Trebuie sa fi fost o mare usurare când Geoff Ogilvy a aratat ca si Tiger este om.

(râde) Înca nu stim daca este om. Rezultatele lui, de la o saptamâna la alta, sunt cu mult peste ceea ce a reusit oricare alt jucator. Stai linistit, va avea multe alte astfel de serii si va continua sa doboare recorduri. Nu va trece mult pâna va depasi recordul de victorii al lui Jack Nicklaus în turneele de Mare Slem (18, n.r.).

Noi ne bucuram când se întâmpla si astfel de lucruri. Sunt sigur ca jurnalistii n-au facut-o, fiindca voi v-ati fi dorit ca povestea sa continue. În cazul nostru, ca jucatori, e bine când vedem ca exista si altcineva care câstiga un titlu. Tiger ramâne însa pentru noi un punct de referinta pe care dorim sa-l atingem cu totii. Stii ca, daca ai avut un scor mai bun decât cel al lui Tiger în saptamâna respectiva, ai fost aproape, daca nu chiar ai câstigat acel turneu. Din partea mea, tot respectul, însa e bine pentru încrederea tuturor si pentru întreg jocul de golf ca el sa nu câstige în fiecare saptamâna. Eu, unul, consider ca ramâne jucatorul pe care în fiecare zi a saptamânii îti doresti sa-l învingi.

Golful nu e ca celelalte sporturi, ca atletismul, de exemplu, unde de cele mai multe ori victoria este a celui care are cea mai buna forma fizica. Golful este diferit. Tiger este un atlet desavârsit, însa este cel mai bun jucator de golf mai ales pentru ca e foarte pu-ternic în plan mental.

 

Care ar fi locul din lume unde ai descoperit cele mai impresionante progrese facute în ceea ce priveste terenurile de golf?

Raspunsul e foarte simplu: Mission Hills, în China. Este un întreg oras nou-aparut, centrat în jurul golfului. Acolo totul e urias. Au construit 12 terenuri de golf senzationale si foarte multe cladiri de club. A devenit o statiune exceptionala. Dr. Chu, patronul si cel care a dezvoltat proiectul, a remarcat potentialul pentru acea zona si a facut foarte mult pentru golful din China. Adevarul e ca jocul de golf din aceasta tara se dezvolta foarte repede. E minunat sa vezi interesul manifestat pentru acest sport. Au aparut si jucatori foarte talentati, asa ca urmariti-i cu atentie. Chinezii au rezultate bune în toate sporturile. Anul acesta vor fi gazdele Olimpiadei. Toate sporturile încearca din greu sa-si gaseasca drumul. Golful, desi deocamdata nu este sport olimpic, se numara printre cele de frunte în ceea ce priveste numarul de participanti si interesul manifestat de marile companii care îl sponsorizeaza.

Pentru a încheia aceasta poveste despre China, si revenind la întrebare, al doilea complex impresionant, din punctul meu de vedere, ar fi statiunea Sun City din Africa de Sud. Au fost amenajate acolo doua trasee de competitie incredibile. Este un oras pierdut undeva în mijlocul pustietatii. E uluitor!

 

Care dintre turneele de Mare Slem ti se pare cel mai dificil de câstigat?

Open-ul american. Presupune multa rabdare. E complicat de mers acolo si de realizat sase birdies la rând. Sase par-uri la rând reprezinta un rezultat bun, indiferent de traseul pe care se joaca. Rabdarea este esentiala, la fel si managementul foarte bun al traseului. În mod normal, nu poti trimite direct catre niciunul dintre steagurile de pe majoritatea green-urilor de la Open-ul american, asa ca trebuie sa dai dovada de originalitate. De aceea consider, si nu sunt singurul, ca Open-ul american este cel mai dificil de câstigat turneu de Mare Slem si cel mai greu traseu pe care poti juca.

 

Cu toate astea, te simti foarte bine acolo.

Cred ca da... Ma consider unul dintre jucatorii care se simt cel mai bine pe traseele amenajate pentru Open-ul american, deoarece îmi plac traseele mai dificile, unde trebuie sa tragi de tine, sa trudesti pentru a realiza par-ul. Prefer genul acesta de golf fata de un traseu unde sa fie nevoie de un 26 sub par pentru a câstiga. Chiar nu stiu de ce m-am descurcat atât de bine la Open-ul american. Mi-ar placea sa am rezultate la fel de bune si în celelalte turnee majore. Poate ca totul se datoreaza modului în care am lucrat la aspectul mental, faptului ca am ceva mai multa rabdare si ca ma concentrez ceva mai mult asupra anumitor aspecte ale jocului, în anumite parti ale traseului. Poate ca aceste trasee se preteaza stilului meu. Cu cât un traseu de golf este mai dificil, zic eu, cu atât va da un campion mai valoros.

 

Dupa atâtea succese si tinând cont de faptul ca ai câstigat mai multe turnee de Mare Slem, crezi ca ti se acorda atentia pe care o meriti?

Exista momente în care nu simt asta, însa în cea mai mare parte a timpului nu-mi fac griji. Sunt zile în care îmi spun: Ai câstigat de doua ori Open-ul american si nu exista nicio poza de-a ta nicaieri, nu s-a scris nimic despre tine, si altele de genul asta. Într-un fel, asta te face si mai hotarât sa câstigi înca o data, pentru a vedea ce se întâmpla când o sa te întorci acolo, pentru a vedea daca ti-a aparut poza în vreun loc.

 

Esti recunoscut drept unul dintre jucatorii care nu ies în fata. Crezi ca asta contribuie la crearea imaginii tale din prezent?

Nu stiu ce ar vrea jurnalistii si suporterii sa fac. Vor sa stau în mâini, atunci când execut un putt? Poate ca asa a fost sa fie. Eu merg pe traseu si încerc sa câstig un turneu, încerc sa fac cel mai bun joc. Ce sa fac daca atunci când câstig un turneu, jurnalistii, sau mai stiu eu cine, nu sunt interesati de rezultatele mele?

 

Îmi pare rau ca trebuie sa aduc vorba despre asta, însa un interviu cu Retief Goosen n-ar fi complet daca n-am vorbi despre cea mai mare dezamagire suferita într-o zi pe terenul de golf. Cum vezi acum, dupa ce au trecut anii, ultima ta runda la Open-ul american de la Pinehurst, 2005, când ai avut trei lovituri în fruntea clasamentului, când toate ziarele te numeau “Omul de gheata” si te vedeau deja învingator, iar tu ai încheiat ultima zi la 81?

Niciodata nu mi-a fost usor sa privesc în urma la acea întâmplare. Am jucat foarte prost la sfârsitul acelei zile. Nu vad ce-ar mai fi de spus. N-am gasit nicio cupa pe green, si cu asta, basta. Daca mi-ar fi intrat macar câteva putt-uri, m-as fi simtit mai bine. Însa m-am bucurat pentru victoria lui Michael Campbell, pentru ca suntem foarte buni prieteni. Am simtit un timp ca eram în continuare în turneu si ca îmi trebuiau câteva birdies. Dupa ce n-am realizat niciunul la zece sau 11 cupe, si nici n-am avut vreo ocazie, când m-am trezit si cu un bogey la a 12-a, mi-am zis ca trebuie sa ajung cât mai repede la finis si sa ma întorc acasa. E clar ca am cedat în fata presiunii. Am fost dezamagit sa citesc în zilele urmatoare ca nu mai sunt “Omul de gheata”. Întotdeauna m-am mândrit cu felul în care am rezistat presiunii. A fost de ajuns însa o zi mai proasta la serviciu, asa cum are toata lumea. S-a întâmplat sa fie o zi foarte importanta, în care nu mi-a iesit niciun putt care sa ma salveze, si cam asta a fost tot. La momentul respectiv a parut ceva foarte grav, însa n-a murit nimeni din asta. M-am simtit excelent în acea dimineata de Ziua Tatalui, alaturi de copii, iar familia este mult mai importanta decât un turneu de golf.

Am fost foarte dezamagit, însa am avut numai de învatat. Se poate spune fara a gresi ca ramâne cea mai neagra zi a mea pe un teren de golf. Lumea ma considera lipsit de sentimente. De fapt, am extras sentimentele si le-am pus într-o banca de amintiri, pentru ca data viitoare sa ma descurc mai bine. Oricum, e mai bine decât sa rup trei crose la noua cupe, asa cum mi s-a întâmplat odata, când eram mic, ca apoi sa-mi iau papara de la tata. Se poate spune ca am evoluat. Sunt în continuare foarte nervos când ma îndrept spre victorie într-un turneu, însa am învatat sa-mi mentin concentrarea. Asa ca uneori par foarte calm, însa asta este doar pe dinafara.

Trecând la o amintire placuta, victoriile tale au însemnat tot atâtea zile exceptionale în viata ta. Stiu ca ai împartasit cea de-a doua ta victorie la Open-ul american cu asistentul Colin Byrne, cel care începuse sa-ti duca crosele abia din acel an.

Desigur, zilele în care am câstigat Open-ul american ramân cele mai frumoase petrecute vreodata pe un traseu de golf, însa prima mea victorie într-un turneu profesionist, Clasicul Bloomfontein din Africa de Sud, este de departe pe primul loc pe lista celor mai mari reusite ale mele de pâna în prezent. Însa nu sunt cele mai frumoase zile din viata mea. Acestea ramân zilele în care mi s-au nascut copiii.

Într-adevar, atunci, am facut o echipa excelenta cu Colin, asa cum s-a întâmplat în toti acesti ultimi cinci ani. A fost cu mine pe traseul de la Shinnecock si am câstigat al doilea meu titlu la Open-ul american. Pe urma a spus ca s-a simtit ca rata în apa - aparent calm la suprafata, dar dând în nestire din picioare sub apa, pentru a nu se îneca. Eu am vazut si am avut parte doar de calmul sau, si tocmai lucrul asta îl face sa fie un caddie atât de valoros. Ne întelegem foarte bine. E un tip foarte calm, prin natura lui. E chiar mai calm decât mine. E unul dintre acei oameni pe care nimic nu-i scoate din sarite.

 

Daca ar fi sa alegi cea mai buna lovitura de golf realizata vreodata de un jucator, care ar fi aceea?

[*0img14left*]As alege lovitura lui Jack Nicklaus, cu un 2 de fier, la Pebble Beach, la editia din 1972 a Open-ului american. Dupa parerea mea, mai bun de-atât nu exista.

 

M-ar interesa sa aflu care este traseul tau preferat, deoarece ai vazut si ai jucat în atâtea locuri.

În afara traseelor pe care am câstigat Open-urile Statelor Unite, îmi place foarte mult la Loch Lomond, care este un loc superb, cu o atmosfera nemaipomenita. În plus, am si amintiri frumoase de acolo.

 

Dar cel mai neplacut?

Probabil Wentworth, unde am avut de fiecare data probleme.

 

Te-ai implicat si în arhitectura traseelor. Ti-a placut? Vezi un viitor în acest domeniu?

Proiectarea traseelor de golf e o activitate foarte placuta. Îmi place sa le vad dezvoltându-se si crescând din nimic. Îti ofera o satisfactie extraordinara. Întotdeauna am sperat ca jucatorii care vor ajunge pe acele trasee sa se simta bine. În prezent lucrez la arhitectura unui traseu la Chengdu, în China. Voi merge acolo pentru o ultima inspectie, zilele astea, daca tot ma aflu la Shanghai. Ar mai fi un proiect în Coreea de Sud, la Jinan. În Europa, ar fi Carrigglas, în Irlanda, la câteva ore de Dublin, în regiunea Midlands. Inaugurarea va avea loc la jumatatea lui 2008. Este o activitate foarte placuta. Sper sa combin proiectarea de trasee cu viticultura, astfel încât, dupa ce ma voi retrage din activitate, sa-mi ocup timpul cu aceste doua mari pasiuni.

 

Ce parere ai despre jucatorii care azi trimit mingea tot mai departe? Crezi ca e vorba doar de progresul tehnologic?

Lumea vorbeste încontinuu despre echipamentul de joc si despre mingile cele noi. Eu consider ca în proportie de 60% jucatorii lovesc tot mai departe pentru ca sunt din ce în ce mai bine pregatiti fizic si pentru ca sunt mai pu-ternici. Golful a devenit un sport. Nu mai poti sta la bar si sa iesi pe urma pe traseu ca sa joci. Trebuie sa treci tot mai des pe la sala de forta si sa consumi tot mai multe cocteiluri cu proteine. Gata cu berea! Pâna si asistentii au început sa traga de fiare. Exista antrenori de fitness si fizioterapeuti peste tot. Asistam la o transformare uluitoare a jocului de golf.

 

Care au fost idolii tai în copilarie?

Eroii mei din adolescenta au fost Nick Faldo, Jack Nicklaus, Steve Ballesteros si Tom Watson. Ma simt mândru acum, când toti acestia îmi sunt prieteni.

 

În timpul liber ce-ti place sa faci? Am auzit ca-ti plac masinile.

Destul de mult. Le-am încercat pe toate. BMW, Mercedes, Porsche 911. Am avut si câte patru masini în acelasi timp. Apoi m-am cam plictisit de ele, sau poate ca a fost dorinta unei schimbari. Odata am vândut o masina cu care mersesem doar o mie de kilometri. În prezent am doar doua. Stau mult timp la Londra, unde traficul este atât de aglomerat, încât devine frustrant sa ai un motor Mercedes exceptional si sa nu poti trece niciodata de prima viteza. Alta e situatia în Africa de Sud. Acolo drumurile sunt excelente si mult mai libere. Rareori conduc cu mai putin de 150 de kilometri pe ora.

Îmi mai place muzica, însa nu prea stiu cine cânta. Unul dintre interpretii mei preferati este Andrea Bocelli.

Nu citesc prea des carti. N-am timp pentru asta. Prefer sa citesc reviste, pentru ca le pot rasfoi în timpul calatoriilor. Citesc cu placere orice ziar pe care-l gasesc în preajma, fara sa am vreunul preferat, însa cel mai mult îmi plac revistele auto si de golf.