Originile jocului de golf si felul în care a cucerit el lumea (I)

Credeti ca stiti cum a aparut jocul de golf? Si eu credeam, dar acum nu mai sunt asa de sigur. Aveam o idee fixa ca scotienii loveau “mingi” în “gauri” (sau, mai bine zis, vizuini de iepuri) de-a lungul câmpiilor nisipoase de pe marginea marii, înca de la jumatatea secolului XV. Puneau o pana de pescarus pentru a marca gaura si primele bunker-e erau de fapt portiuni de iarba rascolite de turmele de oi care se adaposteau de furtuna, dând astfel la iveala nisipul de dedesubt.

Bineînteles, credeam ca stiu faptul ca olandezii jucau un sport numit “kolf”, dupa cum ne atesta documentele vremii. Acesta consta în împingerea unor pietre pe suprafata ghetii, cu ajutorul unui bat, pâna loveau niste pari înfipti în gheata. Acest joc a aparut în jurul anului 1300, ceea ce îl plaseaza probabil înaintea aceluia al scotienilor. Este foarte posibil ca relatiile comerciale dintre Flandra si Scotia sa fi ajutat la transferul acestui concept (stiti si voi cum se întâlnesc oamenii de afaceri la un pahar de whisky, la sfârsitul unei zile încarcate, si se apuca sa vorbeasca despre hobby-urile lor!), si scotienii pur si simplu sa-l fi adaptat de la gheata la viroage.

Aceste viroage reprezinta, bineînteles, acele terenuri care separa sau, mai bine zis, fac legatura între zonele cultivate din apropierea tarmurilor si plaja sau mare. Inutile ca teren arabil, ele reprezentau locul ideal pentru ca iepurii sa se înmulteasca. Acele ierburi rare si firave sunt înaintasele tipurilor costisitoare de gazon care se folosesc astazi si care au fost crescute special pentru terenurile moderne de golf.

În anul 1457 se ajunsese la un asemenea entuziasm în ceea ce priveste golful, încât Parlamentul scotian a fost nevoit sa dea un decret prin care li se interzicea oamenilor sa-l joace, fiindca nu mai aveau timp sa se antreneze pentru trasul cu arcul. Prima dovada scrisa referitoare la golf, în St. Andrews, se regaseste în Carta din 1552 a arhiepiscopului Hamilton. Aceasta le garanteaza oamenilor din feuda dreptul de a folosi terenurile de legatura pentru “golf, futbal, trageri si toate joacele”. Se zvoneste ca, în 1567, Regina Maria a Scotiei îsi exersa loviturile mijlocii si scurte la doar câteva zile dupa asasinarea celui de-al doilea sau sot, Lordul Darnley, pentru a le dovedi supusilor sai devotati cât de mult îi pasa de moartea lui. Mai târziu, “golfoholicul” Iacob Întâiul lua în derâdere parerea bi­se­ricii, care se opunea ideii de a juca duminica. Clubul Antic si Regal de Golf din St. Andrews a fost înfiintat în 1754 si a ramas cel mai înalt for al sportului din acel moment pâna în prezent.

Nu-i asa ca pare evident? Olandezii le-au dat scotienilor o idee vaga si acestia au transformat-o într-un joc extraordinar, care a evoluat continuu si sistematic de-a lungul anilor. Cam acum vine momentul în care ar trebui sa plecam un pic capul si sa abordam o atitudine mai putin eurocentrica. Un profesor chinez, pe nume Ling Hongling, a scris o lucrare în care explica faptul ca golful era un sport chinezesc cu multa vreme înainte sa apara ceva similar în Olanda sau Scotia. El sustine ca jocul a fost dezvoltat în jurul anului 945 si ca a fost exportat în Vest mai târziu, posibil prin intermediul unui eunuc mongol, amiralului Zheng He, prin secolul XIII.

Chinezii i-au dat acestui joc numele de “chuiwan”. Numele reprezinta îmbinarea a doua cuvinte, “chui”, care înseamna “a lovi”, si “wan”, care înseamna “minge”. Acest joc consta (dupa cum poate ati ghicit deja) în lovitul unei mingi cu un bat, catre niste gauri sapate în pamânt. Suna familiar? S-ar parea ca acest joc era practicat atât de nobilime, cât si de oamenii simpli, si ca pe la începutul secolului XII devenise una dintre distractiile preferate la curtea imperiala. Aici, dupa cum va puteti imagina, crosele erau facute din metale nobile si încrustate cu pietre pretioase. Daca stam sa ne gândim mai bine, probabil ca acestea erau echivalentul croselor de astazi cu capete de titaniu, insertii de tungsten, surub ajustabil de greutate si tije din carbon si boron!

S-a recunoscut faptul ca exista câteva tablouri, picturi murale si pergamente care au fost create cu mult înaintea oricarei dovezi europene a existentei golfului si care prezinta un joc în esenta similar cu golful. O monografie intitulata Wan Jing si publicata în 1282 poate fi comparata cu cele mai vechi manuale de golf si nu se poate pune la îndoiala faptul ca toate descriu aceeasi activitate.
Un tablou reprezinta un grup de doamne jucându-se cu niste bete care arata în mod suspect ca niste crose de golf, lovind o minge micuta în directia a ceea ce arata ca o cupa. Desenele au fost create de catre Du Jin, pictor din timpul dinastiei Ming.

Cu toate acestea - si acesta este aspectul cu care se pot mândri scotienii - jocul de chuiwan nu a supravietuit mai târziu de secolul XIV. Dupa secolul XV nici nu se mai gasesc referiri documentare la el, iar atunci când golful a fost introdus în China, în secolul XX, a fost privit drept un bun de import, deoarece chuiwan-ul disparuse din memoria colectiva. Chinezii si-au continuat evolutia, inventând lucruri mult mai folositoare, cum ar fi praful de pusca, umbrela, vopseaua fosforescenta, furculita si probabil pastele (ne cerem scuze cititorilor italieni!) si dezvoltându-si civilizatia lor atât de speciala.

La o departare de jumatate de mapamond, si cu un ajutor extrem de mic din partea invadatorilor mongoli, olandezii si scotienii au complotat împreuna pentru a da nastere la ceea ce a devenit, probabil, cel mai frumos sport din lume.
Este extrem de clar, însa, ca jocul regal si antic de golf a revenit în forta în China. Nu va puteti imagina numarul de terenuri de golf construite anual aici, iar numarul de jucatori de golf chinezi se afla în crestere exponentiala! La fel ca toti oamenii care au reusit sa loveasca corect o minge de golf macar o data în timpul primei lor lectii, chinezii au devenit dependenti de acest joc. Nu-i de mirare ca în anumite cercuri din China jocul este supranumit “opiumul verde”.