Golf & Safari
Africa de Sud, exoticul KwaZulu-Natal, muntii Cape Town-ului. O istorie unica si fascinanta. Aceasta este destinatia de top a elitelor lumii, recunoscuta pentru terenurile sale de golf, safari si plimbari în splendide gradini, vii fermecatoare si pe plaje scaldate-n soare.
Ce îi cheama pe iubitorii golfului, si nu numai, în Africa de Sud? Poate soarele stralucitor din golful KwaZulu-Natal, patrie a celei mai vechi si mai mari rezervatii naturale dedicate exclusiv vânatorii, dealurile unduitoare ce se pierd în umbrele muntilor, apele calde ale Oceanului Indian sau poate cele mai bune terenuri de golf din lume. O istorie plina de farmec si un climat care le permite golferilor sa joace tot timpul anului. Sau poate îi cheama fascinantul Cape Town, cu gradinile sale ce urca spre crestele muntelui Table.
Oricare ar fi motivul, aventura în sudul Africii merita fiecare secunda traita în patria-mama a omenirii. Strabatând rutele viilor si gustând unele din cele mai alese delicatese sau jucând golf în locuri vazute pâna atunci doar cu ochii mintii, un lucru este sigur: va ramâne amintirea unei vacante de 11 zile care nu se va uita niciodata.
Drumul spre Africa
Odata ajunsi pe aeroportul din Cape Town, veti alege unde doriti sa stati. Fie ca va fi Ellerman House, o casa de invitati privata, fie ca veti opta pentru hotelul Table Bay, veti fi tratati regeste. Seara primei zile, considerata de acomodare, se va termina cu o masa festiva data în cinstea dumneavoastra. Gustari apetisante, atmosfera misterioasa, totul pentru o seara deosebita, organizata în detaliu de un bucatar care vi se va dedica exclusiv.
Salutul Africii
A doua zi, dis-de-dimineata veti admira soarele ce se ridica din apele Oceanului Indian, apoi va veti putea bucura de prima partida de golf pe Erinvale, unul dintre terenurile marginite pe o parte de ocean, iar pe cealalta de panorama muntilor.
O zi dedicata golfului, în care albastrul oceanului si al cerului va va învalui. Ziua se va încheia cu cina la restaurantul Baia din cadrul Victoria and Alfred Waterfront.
În dulcele stil african
Daca ziua precedenta a fost doar pentru joc, în cea de-a treia veti avea ocazia sa va îmbunatatiti stilul urmând instructiunile antrenorilor profesionisti. Prin tehnicile Logical Golf, veti reusi sa aflati secretele swing-ului perfect si veti juca mai bine ca niciodata.
Ultima zi pe care o veti petrece în Cape Town va va gasi pe terenul de golf Pearl Valley, iar seara va va fi un adevarat rasfat. Asta pentru ca cina va fi organizata la Wakami, unul dintre cele mai recunoscute restaurante din lume care servesc fructe de mare.
Spre Valea Florilor
Un avion privat va va duce ziua urmatoare în Durban, mai precis în statiunea Zimbali, special creata pentru pasionatii golfului. Zimbali are nu mai putin de 700 de hectare de frumusete în stare pura, un loc de vis, cu vegetatie luxurianta si fauna tipic africana. De altfel, chiar numele regiunii o recomanda. În dialectul local, “zulu” înseamna “valea florilor”. Cu arhitectura de ispiratie indoneziana, statiunea ofera servicii de calitate într-un mediu natural. Localizata la 45 de kilometri nord de Durban, Zimbali este o poarta ce se deschide spre frumusetile inegalabile ale provinciei KwaZulu-Natal.
Golf într-un albastru magistral
Dupa o zi în care v-ati bucurat de frumusetile africane, ziua a sasea va reveni iarasi golfului, de data aceasta pe terenul Durban Country Club, unde veti avea de ales: fie folositi terenul clasic, fie va aventurati la o partida de golf pe plaja. Cei care nu vor sa joace golf pot opta pentru alte activitati. Printre ele, sporturi nautice, explorarea pesterilor, pescuit, plimbari sau descoperirea faunei si a florei locale. Cele doua zile petrecute la Durban vor trece atât de repede, încât nici nu veti realiza când avionul v-a adus în Sabi Sabi Earth Lodge pentru un safari privat.
Concurând granzii
Rezervatia Sabi Sabi este recunoscuta pentru “cei cinci granzi” pe care îi gazduieste (elefanti, rinoceri, lei, leoparzi si gheparzi), dar si pentru alte sute de animale si plante tipice savanei africane.
Personalul specializat va asigura un safari unic, unul dintre cele mai bine cotate din lume. O experienta intensa, în care veti simti ritmul Africii la fiecare pas. Veti petrece doua zile deosebite într-un mediu complet diferit, în care confortul si natura se îmbina perfect.
Pe urmele golferilor din Orasului Pierdut
Ziua a noua va va gasi în Orasul Soarelui (Sun City), unde veti juca golf pe terenul Orasului Pierdut (Lost City Course). Lost City Golf Course ofera o experienta de neuitat, ca si peisajul unic care îl înconjoara. Cu stilul tipic desertic si contrastul puternic între green-uri si vegetatia înconjuratoare, acest teren va va fascina din prima clipa.
Revenirea la realitate
Ultima zi pe care o veti petrece tot aici va fi si ea închinata golfului, dar de data asta pe terenul Gary Player. Dupa-amiaza este destinata relaxarii. Ultima zi va fi încheiata cu o cina festiva, urmând ca în urmatoarea sa va îmbarcati în zborul privat spre aeroportul din Johannesburg si de acolo înapoi acasa.
“Cel mai întunecat secret al Africii este chiar propria noastra ignoranta”,
spunea George Kimble, unul dintre celebrii geografi ai începutului de secol XX. Multe s-au schimbat din 1912 pâna astazi, dar trebuie sa admitem ca nici macar acum nu stim în detaliu mi-nunatul continent african. De aceea, ar fi mai mult decât indicat sa va oferiti o vacanta de vis pentru golf si safari, îmbinând doua pasiuni cu farmecul KwaZulu-Natal.
Cu siguranta, veti constata ca celebra scriitoare britanica Elspeth Huxley avea perfecta dreptate când afirma: “Africa este un tarâm tare crud. Îti rapeste inima si o pastreaza bine ascunsa în stâncile si cararile ei prafuite, dar nimeni nu se supara pentru atâta lucru”.
Africa de Sud va va oferi placere, rasfat, dar mai ales provocare... Provocarea de a fi cel mai bun pe unele din cele mai bune terenuri de golf din lume.
Alexandru Gheorghias
Omul-TIGER
Frank Vardanega
A supravietui. Ca in basme
Pentru a rezuma Open-ul american (ajuns in prelungiri) si Open-ul britanic (luat pe sus de vânt), sunt suficiente doua ...
|
Tiger Woods | 15.46 puncte |
|
Phil Mickelson | 8.68 puncte |
|
Steve Stricker | 7 puncte |
|
Lee Westwood | 6.85 puncte |
|
Padraig Harrington | 5.85 puncte |
|
Sergio Garcia | 6979960 $ |
|
Vijay Singh | 6626130 $ |
|
Tiger Woods | 6196720 $ |
|
Phil Mickelson | 5455360 $ |
|
Padraig Harrington | 5121960 $ |




