Golf Life Style Logo

Paso-doble pe fairway-urile lumii

Autor: Simona Luncasu

“Noi suntem atat de pasionati, ca putem sa vorbim trei zile si trei nopti despre golf”, spune dr. Luminita Marie-Jeanne Eftimie, care, impreuna cu sotul sau, Nick (CEO al NAVLOMAR) – adica poate cel mai golfoholic cuplu din Romania –, a fost de acord sa ne spuna povestea de iubire pe care familia Eftimie o traieste cu acest sport. Orice intruziune in cursivitatea naratiunii “la doua capete” ar fi fost nu numai de prisos, ci de-a dreptul o impietate.

 

Inceputuri
Nick Eftimie : Sotia mea a fost cea care a introdus golful in familie, ca notiune. Eu, din necunoastere, am tot avut prejudecati. Ziceam: Domnule, golful mai incolo, cand o sa ne retragem, pentru ca e mare mancator de timp etc. Din fericire, in noiembrie 2005, impreuna cu niste prieteni, rude de-ale noastre care locuiesc in Germania si joaca golf, am fost intr-un concediu in Dubai. Atunci am luat cate o crosa de la ei si ne-am dus pe driving range. Este ca o potiune magica! Luminita Eftimie : E, de fapt, un pariu cu tine insuti, pentru ca privind, totul pare extrem e usor. E o mingiuta pe care trebuie s-o lovesti cu o crosa. Dar, in momentul in care incepi s-o lovesti, constati ca nu e deloc usor si nu-ti vine
sa crezi ca, in primele zile, din o suta de lovituri nu reusesti de multe ori nici sa atingi mingea. Dai pe langa ea, pe sub ea, dai in pamant... Si
nu-ti vine sa crezi! Si-ti zici: Oamenii astia cum de pot!? Trebuie sa pot si eu!
N.E.: A doua zi ne-am dus si ne-am cumparat crose si un echipament minimal. Si desi exista preconceptia ca golful e un sport scump, trebuie sa spun ca din Dubai ne-am cumparat crose care ne-au costat 200-250 de dolari cu tot cu sac. Foarte putin!
L.E.: Apoi ne-am luat cateva ore la pro-ul de acolo.
N.E: Asa a inceput chinul dulce al golfului. Fiindca, datorita unor lovituri pe care le reusesti, uiti imediat calvarul prin care ai trecut.
L.E.: Dar e un chin si fizic. Pentru ca in primele ore, luni, saptamani, nelovind corect, dai in pamant cu forta si te dor umerii, coatele, te doare spatele, esti tot timpul foarte incordat... Aveam rani la toate degetele!
N.E.: Mai ales pentru cei care nu sunt foarte obisnuiti cu asta, n-au un antrenament, nu fac miscare in mod constant, se cam simte. Imi
aduc aminte cum, in primele zile, ma trezeam cu degetele de la maini anchilozate, pentru ca strangeam crosa in mod nefiresc. Deci, atunci am intrat prima data pe terenul de golf, iar la urmatoarea vizita in Dubai, in martie anul urmator, am intrat pentru prima data in flight. La sfarsitul parcursului, le-am dezvaluit asta celor doi francezi cu care am jucat (niste pusti, fata de mine) si au fost aproape socati. Dovada ca n-am sapat foarte mult in terenul de golf, cum se spune. Ulterior, am avut si sansa sa-mi trimita pe mail doua fotografii cu mine, de la acel prim joc.

“Cea mai fericita zi din viata mea va fi cand sotia mea va avea handicapul mai mic decat mine”
N.E.: In acest moment, handicapul meu este 12,7, iar al sotiei mele 25. Asta si pentru ca barbatii aloca mai mult timp golfului decat doamnele. Anul trecut am avut 11,8. Pentru ca am fost in niste transformari ale swingului, am jucat mai prost decat handicapul meu. Dar sper ca la vara sa vorbiti cu un jucator single digit. Oricum, cea mai fericita zi din 54 viata mea va fi cand sotia mea va avea handicapul mai mic decat mine. Sincer!
L.E.: Din pacate, asta nu se va intampla niciodata. Eu am alta problema, care e tot un handicap (fara legatura cu handicapul de golf). Am descoperit acum ca sunt extrem de emotiva. Joc mult mai prost in competitii decat in afara acestora. Sunt, parca, alt jucator. Din dorinta de a juca mai bine, sunt stresata, crispata. Si nu joc bine si incerc sa fortez ca sa recuperez si e o diferenta foarte mare. Motiv pentru care
handicapul a scazut greu.

Daniela Asanache  

Evenimentele de golf din 2010 au fost foarte multe si...

Evenimentele de golf din 2010 au fost foarte multe si extrem de reusite in ceea ce priveste participarea jucatorilor si implicarea sponsorilor.

 

>> Citeste mai multe editoriale

Frank Vardanega  

A supravietui. Ca in basme

Pentru a rezuma Open-ul american (ajuns in prelungiri) si Open-ul britanic (luat pe sus de vânt), sunt suficiente doua ...

>> Citeste mai multe articole

  

Clasamante | Golf Life Style
clasamente golf - bullet Tiger Woods 15.46 puncte
clasamente golf - bullet Phil Mickelson 8.68 puncte
clasamente golf - bullet Steve Stricker 7 puncte
clasamente golf - bullet Lee Westwood 6.85 puncte
clasamente golf - bullet Padraig Harrington 5.85 puncte

>> Vezi tot clasamentul

clasamente golf - bullet Sergio Garcia 6979960 $
clasamente golf - bullet Vijay Singh 6626130 $
clasamente golf - bullet Tiger Woods 6196720 $
clasamente golf - bullet Phil Mickelson 5455360 $
clasamente golf - bullet Padraig Harrington 5121960 $

>> Vezi tot clasamentul

Get Adobe Flash player

© 2008 - 2011 MEDIA PRODUCTION GROUP. Toate drepturile rezervate. Bucuresti, Sect. 1, Str. Rabat, Nr. 21, Parter, Tel: 031-805.40.42