Vis devenit realitate

Dupa cele patru turnee de Mare Slem, Open-ul australian este unul dintre cele mai prestigioase campionate nationale. Istoria lui începe în 1904. În 2007, turneul s-a disputat pe unul dintre cele mai dificile trasee din tara-continent. L-a câstigat Craig Parry, un reprezentant al gazdelor, un adevarat luptator.

Aflat la una dintre cele mai aclamate victorii din ultimii ani în Open-ul australian, Craig Parry a revenit în locul unde acum 20 de ani câstiga primul sau trofeu important. De aceasta data, si-a trecut în palmares titlul pe care
si-l dorea de atâta timp si la care visase de-a lungul întregii cariere.
Parry, veteranul scund si dolofan, un ultim mohican al generatiei sale, a fost uluit si el de faptul ca poate câstiga, în sfârsit, la 41 de ani, Open-ul tarii sale, din cea de-a 25-a încercare. Turneul s-a încheiat sub o ploaie torentiala. În cazul lui Parry, a fost finalul unui sfert de secol de seceta. În fine, îsi îndeplinise ambitia unei cariere, de a câstiga propriul campionat national.

Când a renuntat sa mai joace în Circuitul american, la finele lui 2006, multi au fost de parere ca este vorba de semi-retragere din activitate. De fapt, Parry se saturase de oboseala provocata de zborurile catre si dinspre Statele Unite. Apoi, mai trebuie tinut cont si de cei trei copii în crestere. Niciodata însa în acest timp nu s-a gândit sa puna crosele în cui, iar cei care i-au prezis sfârsitul carierei n-au facut decât sa exagereze.
În prezent, zburând doar între Sydney si Japonia, a regasit caldura caminului familial. De altfel, membrii familiei s-au aflat pe traseu, în ultima zi, pentru a se bucura de victorie împreuna cu el.
Parry poseda o vointa de fier si este capabil sa realizeze putt-urile atunci când conteaza. Asa s-a întâmplat la cupa a 17-a din ultima zi, când a trimis în bunker de la tee, pentru a îngropa apoi mingea de la sase metri în adâncul cupei, cu un putt care salva parul.

Pâna la momentul începerii jocului la cupa a 18-a, Parry aflase ca un par îi este suficient pentru câstigarea turneului. A folosit un pitching wedge pentru a evita obstacolul cu apa din jurul green-ului. A continuat cu înca un wedge pâna la sase metri, pentru ca urmatoarele doua putt-uri sa-i consfinteasca succesul.
Fara a stirbi cu nimic din titlul câstigat la Doral, Miami, pe uriasul traseu albastru din 2004, când a trimis în gaura cu un 6-fier la ultima cupa, din triumful din Campionatul Mondial de Golf sau din victoria în Open-ul Noii Zeelande, în fata unor adversari dintre care n-a lipsit Tiger Woods, ziua succesului reali­zat în ploaia de la Sydney a fost de departe cea mai frumoasa din întreaga sa cariera.

“Am resimtit tensiunea, însa stiam ca daca eu o simt, atunci si ceilalti vor simti la fel - a spus Parry. Este cea mai frumoasa victorie din viata mea. Singurul lucru care mi-ar mai putea completa acum cariera ar fi un titlu de Mare Slem”. Si a continuat: “Poti câstiga pretutindeni în lume, însa de cele mai multe ori nu sunteti decât tu, asistentul tau si poate câtiva amici. Nu se poate compara cu senzatia de aici, unde au venit atâtia apropiati - sotia, cei trei copii ai mei, mama si tata, plus atâtia si atâtia prieteni. Este cea mai frumoasa senzatie! N-am crezut niciodata c-o sa ma aflu aici, în posesia acestui minunat trofeu”.

A fost, într-adevar, o victorie pentru australieni, deoarece Parry este genul de jucator modest, cu care omul de rând se identifica foarte lesne.
De-a lungul carierei, a câstigat 23 de turnee, în Australia, Statele Unite, Japonia, Scotia, Germania, Italia, Canada si Indonezia, prin foarte multa munca, depasindu-si limitele si evitând salile de forta. Pro­babil ca este unul dintre cei mai accesibili jucatori din întreg circuitul, cu un zâmbet cald, de fiecare data când îl întâlnesti, unul care te cinsteste mereu cu o bere rece, daca ai fost alaturi de el în acea zi.

De fiecare data raspunde prompt când îi soliciti un interviu. Este cel care vine si te întreaba de ce ai nevoie si cu ce te poate ajuta. Este un tip pe cinste, cum ar spune australienii.
Se pot spune foarte multe despre swing-ul lui Craig Parry, ba chiar si despre felul în care se prezinta ca jucator, însa, în ceea ce ma priveste, el este genul de om de sport australian îndraznet si fara teama, cu care se mândreste natiunea de la Antipozi. Nu vei vedea la el haine scumpe si nici n-o sa-l auzi laudându-se în gura mare. Vei vedea doar multa munca, multa încredere în capacitatea sa de profesionist care a încurajat dezvoltarea golfului australian, indiferent de locul unde s-a aflat în lume.

Într-o zi perfecta pentru scoruri bune, Parry a realizat ceea ce asteptai din partea unui campion al Open-ului australian. Finetea loviturii de pe green, care nu l-a parasit niciodata, l-a ajutat sa straluceasca pe suprafata de putting pe durata întregii saptamâni, iar jocul sau de wedge l-a facut sa salveze multe par-uri si sa realizeze multe birdie-uri. Însa ceea ce m-a uluit în aceasta saptamâna, adevaratul sau punct forte, a fost distanta la care a trimis de la tee.

Comentatorul american si totodata legendarul Johnny Miller a declarat în mai multe rânduri despre Parry ca poseda un swing asemanator cu al unui jucator cu handicap 14. A fost o remarca pentru care marele Miller si-a cerut scuze, dupa ce Parry a câstigat turneul de la Miami.
Este posibil ca swing-ul lui Parry sa nu inspire ge­ne­ratia care l-a urmarit, însa, odata intrat în ritm, constanta sa compenseaza toate celelalte puncte slabe ale jocului. Mai multi jucatori celebri au utilizat metoda “over the top”, si poate cel mai cunoscut dintre ei a fost legendarul Bobby Jones, posibil cel mai mare jucator de golf de dinaintea lui Tiger Woods si Jack Nicklaus. Jones a fost cel care a creat Masters-ul american. Sam Snead a utilizat un swing asemanator cu al lui Jones, iar mai spre zilele noastre Craig Stadler si Parry au apelat la aceleasi metode, în eliminarea partii stângi a traseelor de golf din întreaga lume. A fost un factor decisiv, pe cele mai solicitante trasee.

Au trecut 17 ani de la înfrângerea suferita în fata prea putin cunoscutului jucator american John Morse, în barajul editiei 1990 a Open-ului de la Australian Golf Club. Pe acelasi traseu a venit victoria atât de asteptata si trofeul pe care si l-a dorit dintotdeauna, cel mai râvnit din golful australian: Cupa Stonehaven.
În urma cu 20 de ani, Parry câstiga primul sau turneu profesionist, Canadian TPC, pentru ca o luna mai târziu sa vina prima victorie pe pamânt australian, în Open-ul NSW, de asemenea pe traseul Clubului de Golf Australian, în fata marelui favorit al momentului, Lee Trevino. Începem sa întelegem relatia speciala creata între Parry si desenul acestui traseu. Înca de la începutul saptamânii, a sperat în adâncul sufletului ca, în ciuda vârstei, ar putea scoate un rezultat bun pe acest traseu cu multa vegetatie, deoarece, de-a lungul carierei, acesta s-a potrivit atât de bine jocului sau.

“Victoria în Open-ul australian a fost visul meu de când ma stiu - a spus Parry. Eram cel mai valoros jucator amator în 1984 si ma aflam pe green împreuna cu Tom Watson (câstigatorul din acel an, n.a.). Aveam doar 17 ani si mi-am spus atunci ca asta vreau sa fac. Vreau sa fiu cel mai bun si, mai presus de orice, cel mai bun australian, deoarece aceasta tara are jucatori foarte valorosi. Stiam ca daca voi avea rezultate bune aici, restul va veni de la sine, în turneele internationale”.

În timp ce Craig Parry câstiga, în fine, Open-ul tarii sale, un membru al generatiei urmatoare de jucatori australieni iesea în luminile rampei într-un mod extra­ordinar.
Won Joon Lee, un debutant în vârsta de 22 de ani din vestul Sydney-ului, nascut în Coreea si devenit australian de la patru ani, a amintit de stilul inconfundabilului Greg Norman, realizând o runda finala de 66.
Lee a spulberat ultimele noua cupe în doar 31 de lovituri, realizând birdies la patru din ultimele cinci si a încheiat turneul cu un total de 10 sub. Unul care îi dadea sansa la victorie, sau cel putin la intrarea în baraj.
Dupa ce a încheiat jocul la ora 15, Lee a avut de asteptat înca doua ore, înainte de a afla daca jucatorii din ultimele grupe îi vor doborî scorul de 278.

Ironia sortii face ca tocmai Parry, jucatorul în vârsta de 41 de ani care i-a fost mentor lui Won Joon, apartinând aceluiasi club Concord ca si el, sa aiba taria psihica si talentul de a rezista finalului dramatic. Par-ul realizat la ultima cupa l-a facut sa încheie la 11 sub, cu o lovitura în fata lui Lee, a americanului Brandt Snedeker si a ghinionistului Nick O'Hern.
Surprinzatorul Lee a fost în al noualea cer dupa acest cel mai bun rezultat din cele ceva mai mult de 12 luni de la trecerea sa la profesionism. El trebuie sa-i multumeasca pentru aceasta performanta mamei sale, Christina.
Daca tatal, Chan, este un om de afaceri plecat mai mereu din tara, mama, Christina Lee, este departe de a putea fi considerata antrenor de golf. “Mama n-ar fi în stare sa practice un sport nici daca de asta i-ar depinde viata”, spune Lee.

Continuând însa traditia mamelor de sportivi, Christina Lee n-a ezitat sa-i ofere fiului câteva sfaturi. “Aseara m-a întrebat ce se întâmpla - povesteste Lee. I-am spus ca fac tot ce pot, iar ea mi-a zis ca e de parere ca putter-ul nu mai este bun. Primisem un putter nou, luna trecuta, când jucam în Circuitul Colegiilor din State. Ea mi-a zis sa încerc cu el. I-am spus ca nu lovise nicio minge în viata ei, însa i-am urmat sfatul si acum ma felicit pentru asta”.
Lee a executat doar 24 de putt-uri cu noua crosa, în acea ultima si senzationala zi, iar rezultatul îl recomanda drept unul dintre jucatorii cu un viitor frumos în jocul international.
Lee a avut un debut normal în cariera de profesio­nist, jucând în Circuitul asiatic, si parea ca va rata cut-ul la editia de anul trecut a Open-ului britanic de la Carnoustie, când a jucat cele mai dificile ultime patru cupe din golful mondial la 1 sub par si a reali­zat cut-ul, scotând din turneu mai multi jucatori consacrati, printre care si pe Phil Mickelson. E clar ca îsi cauta înca locul în circuit, însa nu va trece mult timp înainte ca talentul sa-i fie recunoscut si de restul lumii.

“Întotdeauna l-am apreciat pe Won Joon - spune Parry. Este foarte talentat. Poate ajunge la urmatorul nivel. Poate câstiga marile turnee din Australia si din restul lumii”.
Lee, cel ce a apelat la serviciile de antrenor ale le­­­­ge­­n­darului american Butch Harmon, a fost unul dintre cei mai valorosi jucatori amatori ai Australiei, înainte de trecerea la profesionism, în 2006. Însa golful n-a fost dintotdeauna sportul sau preferat. Înalt de 1,89 m, a preferat baschetul, pâna când tatal sau a insistat sa încerce golful, pe când avea 15 ani.
Brandt Snedeker se poate privi linistit în oglinda, fara sa-i fie rusine de cel pe care îl vede. Golful este singurul joc din lume unde nu exista arbitri. În ultima zi, la cupa a 14-a, americanul s-a autopenalizat pentru ceva ce nimeni nu observase. Daca n-ar fi spus nimic, ar fi realizat 11 sub par, ar fi intrat în baraj cu Parry si poate ca ar fi devenit primul jucator din Statele Unite care câstiga Open-ul australian din 1993 încoace.
Snedeker se afla la o lovitura în urma primilor clasati, Nick O'Hern si Won Joon Lee. Americanul se pregatea sa trimita pe green, când i s-a parut ca mingea s-a miscat un centimetru, în momentul în care încercase sa dea la o parte o frunza aflata în apropiere.

Snedeker l-a anuntat imediat pe partenerul de joc O'Hern si a chemat un reprezentant al organizatorilor. Odata confirmata lovitura de penalizare, Snedeker a jucat a patra lovitura pâna pe green, a executat doua putt-uri si a încheiat cupa cu bogey.
A fost un incident cu urmari importante, în conditiile în care O'Hern a realizat birdie si s-a detasat în lider, la 11 sub par.

Însa Snedeker, debutantul anului 2007 în Circuitul american, a revenit cu doua birdies la ultimele patru cupe, a încheiat ziua la 69 si s-a aflat la o lovitura de învingatorul Craig Parry.
Dupa ce a ratat cut-ul în turneul Australian PGA de la Coolum, Snedeker si-a aratat valoarea pe traseu si în afara acestuia, la Open. S-a numarat printre putinii jucatori americani aflati în plina afirmare care au facut deplasarea la Antipozi, într-o lume în care banul dicteaza programul de joc. Organizatorii Open-ului australian s-au straduit din rasputeri sa-i convinga pe straini sa vina, ca în vremurile când Jack Nicklaus, Tom Watson sau Gary Player erau oaspeti obisnuiti ai emisferei sudice, veniti pentru a promova acest sport pretutindeni în lume.
“Tinerii americani au facut o treaba nemaipomenita vara aceasta, aici - a spus Parry. Va trebui sa-i încurajam pe acesti baieti, pentru ca atunci când se întorc acasa sa spuna cum a fost, ca sa se întoarca si sa joace din nou aici, si pentru a-i atrage si pe cei cu câstiguri mai mari”.

Contingentul american a realizat performante destul de bune la Open. În afara de Snedeker, care s-a clasat al doilea, la egalitate cu alti doi jucatori, Gore a fost al 14-lea la egalitate, Kevin Stadler a venit al 20-lea, iar Moore a încheiat pe locul 42, dupa un dezamagitor 76 în ultima zi.
Dintre favoriti, Stuart Appleby, Aaron Baddeley si Robert Allenby numarau împreuna cinci titluri de campioni ai Australiei, însa lucrul acesta nu i-a ajutat, în cele din urma. Appleby a iesit la primele noua cupe în 38 si a ramas cu prea mult de recuperat la ultimele noua. A realizat câteva birdies, însa totalul de 9 sub par a fost suficient doar pentru a-l egala pe James Nitties la 279. Numele lui Aaron Baddeley se afla inscriptionat în doua rânduri pe celebrul trofeu. Australianul a jucat constant bine, fara sa straluceasca, la finele unui an exceptional pentru el. Allenby, si el învingator în doua rânduri, a impus ritmul în primele trei zile, apoi a prins o ultima runda mai slaba, încheiata cu 75, ceea ce l-a împiedicat sa câstige turneul pentru a treia oara.
Nu putem încheia aceasta trecere pe la Open-ul australian fara sa mentionam una dintre cele mai rare lovituri din golf - un albatros realizat de australianul Matthew Zions la cupa a 14-a, par 5. Este primul albastros în golful profesionist din tara-continent, dupa celebra lovitura a lui Norman, cu un 3-lemn, realizata la cupa a cincea, tot la Australian Golf Club, la editia din 1990 a Open-ului. Performanta “Rechinului” a fost imortalizata printr-o placa de bronz amplasata pe fairway, în locul de unde Norman a trimis catre cupa. Poate ca si realizarea lui Zions va avea parte de aceleasi onoruri.

La final, sa notam o data în plus victoria lui Craig Parry în Open-ul australian 2007 si cecul pe care l-a încasat, în valoare de 315.000 de dolari australieni (190.000 de euro), suma care i-a consfintit titlul de învingator în clasamentul câstigurilor din Circuitul australasiatic, în sezonul trecut. În aceasta calitate, Parry va fi prezent la startul Open-ului britanic si probabil si la cel al Open-ului american.
“Acesta este un supliment. Poate c-o sa am si celebra Carafa de Vin, la anul, în Anglia, dupa ce voi fi câstigat Open-ul britanic”, a glumit Parry.
Ar fi un alt vis mai vechi al lui, care ar putea deveni, de asemenea, realitate.