Amurgul tigrului

O pată de culoare

Rătăcit parcă în lumea unui sport exclusivist, în care albii au deţinut tot timpul supremaţia, Tiger a fost, din 1996 până azi, pata de culoare, personalitatea care a dat consistenţă golfului la nivel mondial. El însuşi a povestit presei despre originile sale, un amalgam alcătuit din gene caucaziene, afro-americane, indiene (americane) şi asiatice.

Mama sa i-a transmis înţelepciunea religiei budiste, filozofia care se pare că a reuşit să-i canalizeze încăpăţânarea şi precipitarea astfel încât să nu-l influenţeze negativ. Tatăl său, fost ofiţer de carieră în armata SUA, veteran al războiului din Vietnam, se pare că i-a transmis doar porecla Tiger, în amintirea prietenului său vietnamez, din timpul războiului.

În vârf

Calităţile sportive ale lui Woods au surprins încă de la debutul său la profesionişti, marcat în 1996. Practic, din momentul în care şi-a adjudecat primul trofeu major, The Masters, în 1997, la doar 21 de ani, 3 luni şi 15 zile (un record în ceea ce priveşte vârsta unui câştigător), Tiger a devenit pericolul numărul 1 pentru golferii profesionişti consacraţi. Moment emoţionant: sacoul verde i-a fost înmânat de către Nick Faldo, iar Eldrick Tont Woods şi-a justificat atunci pe deplin porecla Tiger. Ulterior a recunoscut că a fost atras de golf datorită premiilor. “Am început să joc golf pentru a-mi câştiga existenţa – a mărturisit Woods. Ce-ţi poţi dori mai mult decât să fii plătit pentru ceva ce faci din plăcere?!” Motivaţia sa principală rămânea însă palmaresul: “Dacă premiile în bani înseamnă ceva, voi juca mai multe turnee. însă singura care înseamnă ceva pentru mine este victoria. Dacă am mai multe victorii decât oricine altcineva şi câştig mai multe competiţii majore într-un an decât oricare alt golfer, atunci pot spune că am avut un an bun.”

Unul dintre meritele lui Tiger a fost faptul că a promovat în golf alura atletică, mulţi dintre golferii valului următor fiind preocupaţi de pregătirea fizică în mai mare măsură decât până atunci. Deşi avea disponibilitatea fizică necesară pentru a face un maraton prin tot calendarul competiţional al anului, Woods a păstrat o frecvenţă de 15-20 de turnee anual, destul de puţine faţă de cele 25-30 la care participă majoritatea sportivilor. A vizat întotdeauna consistenţa în joc, şi nu cantitatea.

A crescut constant, s-a instalat pe primul loc în ierarhia mondială şi a privit de acolo, uneori arogant, la adversarii mai slab clasaţi. Când a fost să joace, însă, Tiger şi-a făcut datoria pe deplin. A uimit, a intrigat, a motivat şi a revoluţionat golful profesionist. O dată cu apariţia lui Woods, golful şi-a sporit extrem de mult popularitatea, iar asta a adus automat sponsori noi, iar pe cei deja existenţi i-a determinat să fie mai generoşi. Se pare că valoarea premiilor acordate de organizatorii PGA Tour a crescut de trei ori de când Tiger a devenit profesionist. De asemenea, drepturile de televizare s-au vândut din ce în ce mai scump.

Golful înseamnă bani

Când îţi adjudeci 14 titluri majore (apropiindu-te de recordul de 18, stabilit de Jack Nicklaus) şi ai un total de 97 de turnee câştigate în circuitul profesionist, finanţatorii golfului te văd altfel. Toate marile companii doresc să-şi asocieze imaginea cu tine, încearcă să-şi vândă produsele sau serviciile folosindu-se de atracţia pe care o exerciţi asupra publicului. în felul acesta a făcut Tiger cea mai mare parte din bani. Nike, Gillette, Gatorade, General Motors au fost principalii sponsori care au alimentat constant conturile “tigrului”. Potrivit Forbes, la un calcul sumar, în cei 14 ani de când evoluează în circuitul PGA, Woods a acumulat peste un miliard de dolari. Premiile încasate în competiţiile sportive reprezintă doar 120 de milioane, adică 12%, diferenţa fiind completată din plăţile pentru apariţii la evenimente publice sau din folosirea imaginii sale în promovarea unor brand-uri de renume.

Din sumele vehiculate în legătură cu încasările lui Tiger, se pare că acesta primea trei milioane de dolari pentru o apariţie la un eveniment public, Gatorade îi plătea 10 milioane de dolari anual, iar Nike, 35 de milioane.

Domnul Perfecţiune

Deşi n-a fost niciodată perceput ca un tip comunicativ cu presa, Woods avea o imagine foarte bine şlefuită, graţie celor de la Accenture, compania de consultanţă care a lucrat intens la imaginea sa publică. Astfel, Woods a fost perceput mereu ca un om calm, sofisticat, preocupat tot timpul de ţinuta sa, calităţi compatibile cu noţiunea de înaltă performanţă. Deşi a fost expus unei mediatizări excesive, “tigrul” a fost întotdeauna prompt, fără greşeală, fără ezitare. Răspundea sec la întrebările presei şi făcea declaraţii-standard, atent formulate, aproape impersonale. Indiferent că ieşea învingător sau pierdea un turneu, zâmbetul său reţinut nu-i lipsea de pe chip. “Conştientizez faptul că dacă joc la capacitate maximă sunt greu de învins”, declara uneori campionul, în timpul conferinţelor de presă. Venea apoi cu precizări care te puteau băga puţin în ceaţă. Se laudă sau vrea să fie modest? “Oricât de bun aş fi, jocul meu poate fi îmbunătăţit...”, spunea câteodată. Filozofia sa legată de joc era una simplă, însă extrem de răspândită în golf. Totuşi, la el funcţiona aproape de fiecare dată: “întotdeauna mă concentrez pe jocul meu, nu pe al adversarilor. Totul este între mine şi minge”.

Foarte rar declaraţiile sale dădeau impresia unor provocări: “îmi place să joc golf, asta este scena mea. Puteţi cataloga şi descrie asta cum doriţi, însă îmi place şi mă pasionează enorm să bag mingea aia în gaură şi să-i înving pe aceşti tipi.”

Există voci care spun că nimeni din circuit nu l-a cunoscut cu adevărat pe Tiger. El însuşi a împiedicat asta. şi-a fabricat o imagine ideală, însă lipsită de consistenţă, discretă, de om care nu provoacă niciun fel de controverse. O astfel de creaţie, chiar dacă inventată în laboratoarele profesioniştilor de la Accenture, nu avea cum să reziste la nesfârşit.