Golf Life Style Logo

Daniela Sfrija

Autor: Alexandra-Roxana Mircea

G.L.: Cum te simţi după câştigarea titlului de campioană naţională 2009?
D.S.: Sunt fericită. Am mai câştigat titlul de campioană în 2007, când s-au adunat rezultatele după două zile de joc la Breaza şi două la Pianu. Anul acesta, Campionatul Naţional s-a desfăşurat pe durata a trei zile, la Pianu.

G.L.: Ce stă la baza succesului din acest an?
D.S.: În primul rând, am jucat mai mult, pe terenuri diverse: în Egipt, în Spania, Italia, Elveţia şi Austria. Chiar şi în Slovenia, la Bled. În al doilea rând, am început încă din iarnă un program de pregătire fizică numit Cardiomix. Desigur, pe lângă mişcare, alimentaţia este celălalt element de pregătire căruia i-am acordat mai multă atenţie. Nu în ultimul rând, succesul i se datorează lui Liviu, soţul meu, care mă “bate la cap” cu folos, în tandem cu celălalt bărbat important din viaţa mea, Vladimir, fiul nostru. Liviu citeşte foarte mult despre golf, construieşte strategii elaborate. Vladimir posedă tehnică şi abilităţi formate ca golfer junior, dezvoltate ulterior.

G.L.: Cum e posibil să ajungi campion având un handicap mare?
D.S.: Handicapul este un sistem care îţi poate spori şansele de a face puncte şi care te taxează dacă joci peste nivelul lui. La noi, poţi participa în competiţii cu un handicap maxim de 36, chiar dacă eşti la început. Ca urmare, ai nevoie de mult antrenament ca să ajungi să joci la acest nivel pe orice teren din ţară şi din străinătate. Am speranţe să-mi scad handicapul anul viitor. Apoi va trebui să mă lupt din nou un timp pentru consolidarea lui. Cred că este un fenomen ciclic.

G.L.: Ce înseamnă golful pentru tine?
D.S.: Este o oportunitate de a avea succes, de a avea rezultate recunoscute de alţii, a căror părere contează pentru tine. Golful creează valoare adaugată pentru timpul liber, pe care îl îmbogăţeşte prin mediu şi parteneri. Mi-am făcut prieteni cărora le simt lipsa în perioada iernii. Golful ne dă posibilitatea de a fi activi, creând elemente de motivare puternice. Oricât de dărâmat eşti de numărul mare de lovituri, un mic succes te repune pe linie şi relansează optimismul. Dacă ai avut un scor slab, un chipping de la 10 m de steag, din care mingea cade în gaură, îţi face ziua.

G.L.: Ce consideri important în jocul de golf?
D.S.: Eu am găsit în practicarea golfului elemente comune cu managementul business-ului. Contează atât forma în care eşti, cât şi conjunctura. Cum joacă ceilalţi, cine participă, organizarea jocului, starea terenului, vremea, toate acestea pot influenţa mult rezultatul final. Terenul uscat de seceta din această vară, de exemplu, a fost acelaşi pentru toţi, dar cei care s-au antrenat mai mult în aceste condiţii şi cei care au elaborat o strategie adecvată au avut rezultate mai bune. Ca şi în mediul de afaceri, în golf trebuie să te pregăteşti cât mai bine şi să te adaptezi condiţiilor de joc. Cred, de asemenea, că partea mentală contează mult. Încrederea în forţele proprii este esenţială. Dacă laşi să se strecoare îndoiala şi devii ezitant, creşte incidenţa ratărilor.

N. Nobilescu  

Daca as avea ocazia sa votez ca presedinte al Romaniei un...

Actualul locatar de la Casa Alba, presedintele american Barack Obama, joaca golf. Faptul in sine nu ma mira, avand in vedere ca foarte multi fosti presedinti ai Statelor Unite ale Americii au fost...

>> Citeste mai multe editoriale

Frank Vardanega  

A supravietui. Ca in basme

Pentru a rezuma Open-ul american (ajuns in prelungiri) si Open-ul britanic (luat pe sus de vânt), sunt suficiente doua ...

>> Citeste mai multe articole

  

Clasamante | Golf Life Style
clasamente golf - bullet Tiger Woods 15.46 puncte
clasamente golf - bullet Phil Mickelson 8.68 puncte
clasamente golf - bullet Steve Stricker 7 puncte
clasamente golf - bullet Lee Westwood 6.85 puncte
clasamente golf - bullet Padraig Harrington 5.85 puncte

>> Vezi tot clasamentul

clasamente golf - bullet Sergio Garcia 6979960 $
clasamente golf - bullet Vijay Singh 6626130 $
clasamente golf - bullet Tiger Woods 6196720 $
clasamente golf - bullet Phil Mickelson 5455360 $
clasamente golf - bullet Padraig Harrington 5121960 $

>> Vezi tot clasamentul

Get Adobe Flash player

© 2008 - 2011 MEDIA PRODUCTION GROUP. Toate drepturile rezervate. Bucuresti, Sect. 1, Str. Rabat, Nr. 21, Parter, Tel: 031-805.40.42