Augusta vuieste din nou

Dupa trei ani in care faimosul traseu Augusta National a trecut prin modificari certificate de Tiger Woods, managementul clubului a reusit, in acest an, sa readuca vuietul publicului, prin schimbarile operate in zona ultimelor noua gauri, in special in partea din vale cunoscuta drept Coltul Amen, cu gaurile 11-13 si 15-16. Cu trasee mai scurte, care permit realizarea unor birdies spectaculoase, turneul US Masters s-a bucurat din nou sa gazduiasca cele mai mari nume ale golfului, printre care Tiger Woods si Phil Mickelson. Insa mai multe despre jocul magic al lui Tiger si Phil mai tarziu, pentru ca, desi au avut o ultima zi remarcabila, in mod surprinzator, nu ei au tinut capul de afis.

In centrul atentiei s-au aflat Kenny Perry, Chad Campbell si Angel Cabrera. Timp de patru zile, toti trei au demonstrat un golf senzational, iar jocul fiecaruia are o poveste. Perry a fost pe cale sa devina cel mai in varsta castigator al unui Masters, Campbell si-a inceput runda cu cinci birdies, un record clar pentru un astfel de turneu, iar argentinianul Cabrera, fost campion la US Open, a incercat sa depaseasca recenta perioada in care nu s-a aflat in cea mai buna forma, luptand din rasputeri pentru o victorie la Augusta. Dar, de obicei, soarta nu mai urmeaza niciun scenariu, mai ales cand intervin imprevizibilul si tensiunea care creste pe masura ce se inainteaza cu fiecare gaura.

In lumea egocentrista a golfului profesionist exista un singur cuvant deasupra tuturor celorlalte, pe care nu poti indrazni sa-l spui decat in soapta. Poti comenta orice despre performanta unui jucator profesionist, dar nu-i spune niciodata in fata choke. Choke este termenul american pentru a descrie un jucator care a esuat din cauza ca si-a pierdut cumpatul. Choke e un expletiv care nu-si are locul in vocabularul folosit in vestiarul golferilor. Ciudat e faptul ca jucatorii care isi ies din pepeni sunt la fel de numerosi precum camasile colorate strident de pe terenul de golf. Si cu cat premiul e mai mare, cu atat esecul unui choker e mai semnificativ. Fiecare stie ca, la un moment dat, e posibil sa-si piarda cumpatul. Nimeni nu e privilegiat. Nici macar marele Tiger Woods.

Numarul 1 modial s-a poticnit in drumul sau spre finala, “reusind” doua bogeys la doua gauri consecutiv. A spulberat, in acest fel, ideea unei reveniri spectaculoase. Cel putin de data aceasta, presiunea l-a coplesit.

Numarul 2 mondial, Phil Mickelson, cu un joc foarte apropiat de al lui Tiger, l-a urmat cu un bogey 5 la ultima gaura, dupa ce, pana atunci, jocul de urmarire al celor doi a produs un asa vuiet al galeriei, incat energia degajata de spectatori ar fi putut fi inregistrata cu usurinta pe scara Richter. Din multimea galagioasa adunata in jurul steagurilor, cei mai multi erau convinsi ca unul dintre cei doi, Tiger sau Phil, va reusi imposibilul, si anume sa recupereze sapte lovituri, astfel incat sa depaseasca avantajul vulnerabil detinut de Perry sau Campbell. N-a fost sa fie. Dar ce ne-a fost dat sa vedem in spectacolul de dinaintea finalei a insemnat o reprezentatie magnifica. Rar se intampla sa vezi intr-o intrecere doi jucatori atat de buni. Dupa primele 16 gauri, intre ei era o distanta de scor de 12 birdies si un eagle, iar Mickelson a reusit sa egaleze in ultima runda cel mai bun rezultat al primelor noua gauri din circuitul Augusta, inscriind un impecabil 30.

Un lucru e cert. Rivalitatea si lipsa relatiilor de prietenie dintre cei doi inca se manifesta, desi s-ar putea spune ca nivelul respectului pe care si-l poarta a inregistrat o crestere, in ciuda rezistentei personale a fiecaruia.

Mickelson, cu un scor de 30 realizat la primele noua gauri, a terminat cu cinci lovituri sub par, realizand un total de 67 si incheind pe locul 5. Woods a insumat un eagle, patru birdies si patru lovituri sub par, realizand astfel un scor total de 68, ceea ce l-a adus pe locul 6.

In ultima zi a Masters-ului n-a fost vorba decat despre supravietuire.

O data ce Woods si Mickelson iesisera din competitie, a ramas loc liber pentru Cabrera, Perry sau Campbell. Unul dintre ei urma sa-si revendice Jacheta Verde in play-off.

Chad Campbell a cedat primul presiunii, inca de la prima gaura, ratand green-ul cupei 18 cu o lovitura de approach realizata cu o crosa mid-iron, inainte de a trece pe langa gaura cu o lovitura putt de la 1,5 m. Ar fi putut incepe turneul cu un record de cinci birdies la rand, dar, surprinzator, l-a incheiat cu un choke.

A urmat Perry, incepand sa piarda din senin acuratetea loviturilor. Probabil ca mainile i-au tremurat prea tare numai la ideea ca ar putea castiga primul turneu major din cariera. Dupa 22 de cupe fara macar un bogey, a ratat ultimele patru green-uri, iar la trei dintre ele a reusit numai un bogey.

In final, a coborat sub Cabrera la a doua gaura din play-off, dupa o lovitura pull-hook care a trimis mingea la 20 m in stanga green-ului 10.

Nici Cabrera n-a reusit sa fenteze ghinionul. Ca si cum ar fi jucat pinball, argentinianul a trimis in pinii de Georgia mingea care avea ca destinatie prima gaura a rundei finale. A inchegat un par, iar scorul a fost suficient pentru a castiga a doua gaura, o data ce Perry o ratase. Cabrera a lasat deoparte nervii si s-a adunat exact in momentul oportun, pentru a-si adjudeca al doilea turneu major din cariera si imortalitatea ca primul jucator argentinian castigator al unui turneu Masters. Este un campion merituos al unei competitii in care a castigat cel care a cedat ultimul. Acest turneu a demonstrat ca pana si cel mai puternic isi poate pierde cumpatul. Pentru jucatorul de 39 de ani, fost caddy, pierderea cumpatului nu e nicio rusine. Mai e de luat in calcul ca a obtinut victoria in ziua de Paste. Poate ca si numele sau mic (Angel-Inger) i-a fost de ajutor.