Lucian Viziru

Golf, tenis, televiziune, muzica. Toate se bucura de atentia ta. Care este prioritatea in acest moment?

In momentul actual, golful este pe primul loc. Tenisul a ramas ceva sporadic, televiziunea intervine periodic, iar muzica, atunci cand exista inspiratie. In prezent, golful este singurul lucru constant din viata mea.

Pasiunea pentru tenis are cel putin o explicatie genetica. Ce ne poti spune despre golf? Ce te-a apropiat de acest sport?

Am inceput golful cand antrenam la tenis in Germania, la un club de liga a VI-a. Se intampla acum 12-13 ani. Unul dintre elevii mei m-a invitat la golf. Am executat un “backhand” ca la tenis, si mingea s-a dus in forta, foarte drept. Lovitura a fost extraordinara pentru cineva care punea crosa in mana pentru prima data. Asa mi-am dat seama ca mi se potriveste acest sport.

Ai luat apoi lectii sau ai continuat ca autodidact?

Am luat numai cateva lectii, dar m-am uitat la golf la televizor, am cautat pe internet...

Daca as fi avut suficient de multi bani sa iau cateva lectii la timpul potrivit, astazi sigur n-as fi avut handicap 14, ci mult mai putin.

Cat timp aloci golfului?

Anul acesta am avut un record de 32 de zile, in care am jucat fara intrerupere. Fie ca am fost la driving range, la Clubul Diplomatic, sau in Bulgaria. Sunt zile in care stau cateva ore bune pe teren, dar, daca ar fi sa fac o medie, cred ca ajung la trei ore pe zi.

Unde ai jucat in strainatate? Care traseu ti-a placut cel mai mult?

Imi place mult in Bulgaria, la Balcic, si in Grecia, la terenul de la Porto Carras. Am mai avut ocazia sa joc in Austria, Germania si Spania, in diversele vacante in care am mers. Dar o experienta inedita am trait in Anglia, pe un teren situat in apropierea unei ferme de animale. Un parcurs extraordinar, cu multe lacuri pline cu nuferi. Nu m-a impresionat numai parcursul, ci mai ales lectia despre golf care mi s-a oferit acolo. In Middlesbrough, m-am urcat in taxi si i-am zis taximetristului sa ma duca la terenul de golf. M-a intrebat la care dintre ele. Prima surpriza a fost sa aflu ca intr-un oras cu 60 000 de locuitori erau cinci piste de golf. Plecasem in blugi si-n tenisi. Nu mi-am luat nimic de-acasa, pentru ca planuisem sa-mi cumpar un echipament complet. Nu aratam deloc ca un jucator de golf. Adevarul e ca pe vremea aceea nici nu eram cine stie ce jucator de golf. Aveam handicap 27. Cand am ajuns la teren, cei pe care i-am intrebat daca pot sa joc mi-au raspuns, pe rand, negativ. Motivele au fost de fiecare data altele: ba era un club privat, ba se desfasura o competitie. M-am consolat cu ideea si am ajuns la pro-shop. Mi-am luat pantaloni, o pereche de pantofi, driver-ul, de care m-am atasat foarte mult, tee-uri si mingi. Intentionam sa ma indrept catre unul dintre celelalte patru terenuri din vecinatatea acestuia. Dupa ce a vazut ca sunt pregatit sa joc asa cum se cuvine, vanzatorul, care intamplator era si pro-ul de acolo, mi-a spus sa astept un pic, pana cand termina lectia pe care o avea programata, si apoi vine sa ma insoteasca pe teren. Intre timp, am mers pe teeing ground si am exersat. Mi-am dat seama atunci ca trebuie acordat mai mult respect acestui sport. Cel putin asa il abordeaza toti in strainatate. Nu mai traieste profesorul Paul Tomita, sa ne molipseasca de acest sentiment, dar, din fericire, a scris o carte care ar putea sa ne inspire.

Singurul teren de 18 cupe din Romania este cel de la Pianu de Jos, chiar creatia profesorului Tomita. Si acesta s-a realizat cu mult efort. Cum l-ai caracteriza, comparandu-l cu cele mai bune terenuri din afara?

Terenul de la Pianu de Jos este, intr-adevar, singurul cu 18 cupe din Romania, dar, din nefericire, nu se ridica la standardele terenurilor din strainatate. Ar mai trebui imbunatatit, dar, din nou, ajungem la problema banilor si la faptul ca golfului inca nu i se acorda interesul pe care il merita. Este de admirat efortul profesorului Tomita in dezvoltarea acestui teren.

L-ai cunoscut personal?

Personal, nu, dar ii simt prezenta de fiecare data cand joc pe terenul de la Pianu. Prietenul meu Eugen Enescu a avut ocazia sa petreaca multe zile si nopti in preajma dumnealui, si de la el stiu multe povesti despre cel care a adus golful in Romania. Am impresia ca l-am cunoscut, datorita povestilor foarte vii pe care le-am ascultat despre profesorul Tomita. De exemplu, de fiecare data cand ajungem la fosta gaura numarul 3 de la Pianu si readucem o minge dinspre padure inspre teren, spunem ca a fost mana lui Nea Tomita. Inca sunt multi oameni care l-au cunoscut si inca mai au multe de spus despre ce a facut la un moment dat primul nostru jucator de golf profesionist.